Home Politic Ziua cea mai neagra pentru PSD

Ziua cea mai neagra pentru PSD

DISTRIBUIŢI

Precauti in declaratii si moderati in zambete, pesedistii au pasit in curtea sediului din Kiseleff 10 incepand cu ora 20.00. Ornamentele de Craciun, luminile vesele si muzica vioaie care se auzea din boxe contrasta puternic cu starea de tensiune care plutea in aer in asteptarea rezultatelor exit-poll-urilor. Bursa zvonurilor il anunta castigator cand pe Nastase, cand pe Basescu, fapt ce ridica si mai mult gradul de neliniste al celor prezenti in Kiseleff. Simpatizantii partidului, mai putin numerosi decat la turul intai, traiau si ei momentele de asteptare. In liniste, de aceasta data, fara sa scandeze sau sa agite steaguri ori panouri cu trandafiri. Pe rand, membrii guvernului si liderii partidului isi faceau aparitia. Mai intai cei mici – Ponta si Daciana, Mircea Ursache cu primarii de sectore -, pentru ca apoi sa ajunga Dan Ioan Popescu, Eugen Bejinariu si Miron Mitrea.

Geoana din alt film

La noua fara un sfert, au coborat din masini Mircea Geoana si Octav Cozmanca. Imaginea lui Geoana era parca din alt film. Detasat de previziunile pesimiste care se faceau in privinta sefului sau, el zambea necontenit si dadea mana cu oamenii, singurul lui gand fiind, probabil, acela ca va ajunge prim-ministru. In schimb, Cozmanca -mirosea- pericolul si se agita pe trotuarul din curtea sediului, uitandu-se cu nemultumire in jurul sau.

Presedintele s-a oprit din zambit

In sfarsit, a aparut candidatul Nastase la brat cu umanistul Dan Voiculescu. Mergea grabit, cu capul mai mult plecat. Imediat, simpatizantii l-au observat si au inceput sa-i scandeze numele. Liderul PSD le-a zambit, fara sa stea prea mult in mijlocul lor, asa cum parea ca i-a facut placere in momentele din primul tur, intrand apoi in sediu. Intre timp, curtea s-a aglomerat de oameni de afaceri si vedete mondene, care, din cauza frigului, s-au strans in jurul radiatoarelor instalate: Peter Imre, Cornel Fugaru, Mugur Mihaiescu alias Garcea, Victor Socaciu. Cu foarte putine minute inainte de ora 21.00 a sosit si presedintele Iliescu. La fel ca si Nastase, acesta s-a indreptat grabit spre intrarea in sediu. El nu a reusit sa zambeasca nici macar atunci cand a trecut pe langa grupul de simpatizanti care au strigat cat au putut de tare -PSD-PSD-. In timp ce lumea astepta in fata unor ecrane imense, amenajate in curte, ca televiziunile sa anunte primele estimari, se auzea ca unii dintre -capii- PSD au facut presiuni asupra institutelor de sondare CURS si INSOMAR pentru a nu face publica o victorie a lui Traian Basescu si a prezenta un scor de egalitate.

Estimarile, urmarite din birou

In sfarsit, in curte au aparut Adrian Nastase, Mircea Geoana si Dan Voiculescu. Iliescu nu a dorit sa-si mai faca aparitia in fata camerelor de filmare, el preferand sa urmareasca rezultatele exit-poll-urilor din sediu. Atitudinea presedintelui anticipa practic care va fi castigatorul luptei electorale. Ramas singur, fara sustinere din partea lui Ion Iliescu, Nastase a primit cu calm vestea ca se afla la egalitate, potrivit INSOMAR, si cu doar cateva voturi inaintea lui Basescu, conform CURS. A preferat sa se refere la estimarile celui de-al doilea institut de sondare, aratand ca se bucura pentru faptul ca este creditat cu un avantaj de 160.000 de voturi fata de contracandidatul sau. In acelasi timp, si-a exprimat speranta ca rezultatele finale ii vor fi favorabile. Le-a multumit celor care l-au votat, membrilor de partid si i-a asigurat pe cei care nu l-au votat ca, in cazul in care rezultatele il vor da castigator, va fi un presedinte al tuturor.

Dupa discurs, Nastase nu a mai zabovit pe scena din curte si s-a retras inapoi in birou, unde il astepta Ion Iliescu. Din nou printre simpatizanti s-a asternut linistea. Destul de rapid, cei mai multi dintre ei au parasit sediul din Kiseleff. Intre timp, Adrian Nastase se pregatea sa intre in direct la Televiziunea Romana. Aici l-a avertizat pe Basescu ca Romania nu este Ucraina din punctul de vedere al procesului electoral, precizand ca el va astepta -cu speranta- rezultatul numaratorii voturilor. -Este firesc, suntem oameni politici, care avem responsabilitati, nu putem aprinde incendii si artificii aici sau in tara, bazandu-ne pe speranta ca numaratoarea va da castig de cauza unuia sau altuia-, a spus Nastase. -Daca ne inchipuim cumva ca vin Consiliul de Securitate si Curtea Internationala de Justitie, vin alte institutii ale statului in acest proces de numarare a voturilor, Traian Basescu se inseala-, a continuat liderul PSD.

Nastase l-a lasat pe Iliescu singur in sediu

La putin timp dupa declaratie, liderii partidului au inceput sa paraseasca sediul, in frunte cu Adrian Nastase. Singurii care au mai ramas inchisi in birou au fost Ion Iliescu si Mircea Geoana. Dupa aproape o ora de la anuntarea estimarilor, seful statului l-a acuzat pe Basescu ca a facut o declaratie -incitanta-, afirmand ca a castigat alegerile. -Eu cred ca dl Basescu greseste cand incita prin declaratia sa. Ca este o declaratie incitanta. Nu asta trebuie sa faca un candidat. Trebuie sa aiba decenta necesara. Sa astepte rezultatul numararii, sa vada exact care a fost decizia cetatenilor la vot si apoi sa salute in mod civilizat-, a afirmat Ion Iliescu. In privinta lui Adrian Nastase, presedintele a marturisit ca l-a sfatuit pe acesta sa astepte si sa nu se grabeasca in declaratii.

Pe de alta parte, Iliescu a aratat ca rezultatul este foarte strans, -s-a apropiat de fifty-fifty-, respectiv -polarizarea politica- la nivelul celor doi reprezentanti pentru prezidentiale, care se inregistreaza pentru prima data in Romania. Mentionand ca in 1996 si 2000 a avut loc alternanta la putere, Ion Iliescu a precizat ca partidul care guverneaza cunoaste un proces de erodare, desi in ultimii patru ani a fost -poate cea mai buna- din punctul de vedere al rezultatelor economico-sociale. El a adaugat ca si in alte tari se intampla la fel, dand ca exemplu Partidul Socialist spaniol care, dupa 14 ani de guvernare foarte reusita, a pierdut alegerile din cauza unui somaj foarte ridicat. -Desigur, sunt multiple cauze de nemultumire, care toate se dirijeaza spre guvernanti. Deci, era de asteptat aceasta… Este chiar un lucru remarcabil ca a reusit PSD, in ciuda acestui lucru, sa-si mentina cota cea mai inalta intre partide si candidatul sau in final s-ar putea sa castige-, a mai spus Ion Iliescu.

Pana in ultima clipa, PSD, convins ca va castiga

In timp ce sustinatorii lui Traian Basescu se strangeau in Piata Universitatii, simpatizantii lui Adrian Nastase se adunau in Kiseleff. Acestia au revenit la sediu in jurul orei 1.00 pentru a-si arata sprijinul fata de candidatul Uniunii. Sperand pana in ultima clipa ca ar putea deveni succesorul lui Iliescu la functia suprema in stat, Nastase le-a spus oamenilor ca este sigur ca va castiga alegerile prezidentiale. -Stim ca suntem mai buni. Stim ca drumul pe care am pornit este mai bun pentru Romania-, a adaugat candidatul Uniunii PSD+PUR la presedintie. Adrian Nastase a mai spus ca o Romanie puternica are nevoie de un presedinte puternic si ca o Romanie credibila are nevoie de un presedinte credibil, un om serios si responsabil. -Nu v-ati plictisit sa-i tot auziti pe toti cei care de-a lungul anilor au dezvoltat tehnici de fraudare a alegerilor ca striga ca alegerile sunt fraudate?-, le-a spus Nastase simpatizantilor sai, care au replicat strigand: -Hotii-.

-Sa iubim si mai tare albastrul steagurilor noastre-

Adrian Nastase a apreciat ca va fi -o noapte lunga- si i-a indemnat pe cei prezenti sa fie vigilenti, iar pe colegii din sectiile de votare sa fie atenti.

Nastase a mai spus ca ii va respecta pe cei care l-au votat pe Traian Basescu si le-a multumit celor care l-au votat. Liderul PSD a afirmat ca, paradoxal, cei care s-au imbracat in portocaliu si au incercat sa arate ca Romania este ca Ucraina au gresit fundamental. El a transmis si un mesaj -lui Traian Basescu si celor imbracati in portocaliu-, si anume ca Romania este o tara democratica si ca alegerile s-au desfasurat corect. Nastase le-a multumit tuturor celor care au iesit pe strazi in diferite orase ale tarii si care sarbatoresc victoria sa, exprimandu-si convingerea ca victoria sa va fi puternica. -Sa iubim si mai tare albastrul steagurilor noastre-, le-a mai spus Nastase simpatizantilor, precizand ca aceasta este si culoarea UE.

Geoana, asigurat de presedinte ca va fi premier

Mircea Geoana a declarat ca Uniunea PSD+PUR va accepta -fara cracnire- raspunsul pe care il vor da institutiile statului in privinta viitorului presedinte, asa cum a facut si in 1996 si cu alte ocazii. El a afirmat ca scorul foarte strans intre candidatii la presedintie arata ca -Romania este o tara palpitanta-, adaugand ca trebuie asteptate rezultatele finale cu -rabdare si decenta-.

Pe de alta parte, Geoana a subliniat ca Ion Iliescu i-a dat asigurari ca el va fi prim-ministru. -Absolut-, a raspuns pesedistul atunci cand a fost intrebat daca Iliescu i-a spus ca va fi viitorul premier. A precizat ca este candidatul desemnat de Uniunea PSD+PUR pentru functia de prim-ministru si ca, dupa anuntarea rezultatelor oficiale ale turului doi al alegerilor prezidentiale, se va proceda conform Constitutiei, pentru formarea majoritatii. -Avem 42% si avem prima sansa la formarea guvernului-, a adaugat Geoana.


Iliescu, la CNN

Presedintele Ion Iliescu a declarat, intr-un interviu in direct acordat CNN, ca rezultatul strans al scrutinului prezidential de duminica este -un semn de normalitate- si a dat asigurari ca reformele vor continua in Romania, iar obiectivul aderarii la UE va ramane neschimbat, indiferent de rezultat.

-Cred ca aceasta confruntare politica, a cincea dupa 15 ani de la revolutie, este inainte de toate un semn de normalitate, de consolidare a evolutiei democratice a societatii noastre. Independent de rezultatele pe care le vom afla dupa numararea voturilor, am avut deja doua alternante la putere, inclusiv a presedintelui, in urma unor alegeri democrate libere-, a declarat Ion Iliescu. El a dat asigurari ca -linia generala a politicii interne si externe- a Romaniei va fi mentinuta, iar aderarea la Uniunea Europeana este -un obiectiv comun al tuturor fortelor politice-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.