
Deși se războiește de o bună bucată de timp cu liderul PNL, Crin Antonescu, pentru șefia opoziției, președintele PSD, Victor Ponta, pare să-și dea cu stângul în dreptul, reacționând târziu la dimensiunea socială provocată de stihiile naturii în satele Moldovei. Astfel, în timp ce țara e sub ape, liderul social-democraților și-a petrecut, potrivit Hotnews, ultimele zile în concediu peste mări și țări, în timp ce PSD nu a pregătit nicio acțiune de sprijin pentru sinistrați, cum ar fi trebuit să o facă partidul cel mai important din opoziție, care și-a propus drept țintă câștigarea alegerilor generale din toamna lui 2012 la scor. Și ca tabloul acțiunilor să fie complet, Ponta a criticat ieri, pe un ton extrem de sever, atitudinea șefului statului manifestată în timpul vizitelor din zonele calamitate, apreciind că sinistrații nu au nevoie de insulte și de reproșuri. Pe de altă parte, spre deosebire de liderul social-democraților, șeful statului și-a făcut datoria, în ciuda campaniei agresive de dezinformare pe care analiștii televiziunilor moguliene o duc în aceste zile pentru a ascunde politica deficitară de îndiguiri dusă în ultimii 20 de ani de partidele care s-au perindat pe la guvernare. Potrivit acestuia, Traian Băsescu și-a arătat „adevărata față“ în discuțiile pe care le-a avut cu sinistrații. „Cred că e de condamnat o atitudine de sfidare, de a le reproșa oamenilor ceea ce, de fapt, trebuie să fie reproșat statului. Și președintele Traian Băsescu cred că și-a arătat în aceste zile adevărata față. Acela este Traian Băsescu. Nu cel din campanie, nu cel zâmbitor și amabil, ci cel pe care l-ați văzut zilele trecute“, a spus Ponta.
Pe ultima sută…
Conștient probabil de gafa pe care a făcut-o când a stat departe de evenimentele din Moldova, Ponta a mai adăugat faptul că social-democrații au discutat, în BPN, despre efortul pe care îl pot face pentru a ajuta sinistrații. La rândul său, președintele de onoare al social-democraților, Ion Iliescu, a criticat ieri din postura inginerului hidroenergetician diletantismul cras de pe posturile TV moguliene unde fiecare se pronunță fără să știe despre ce este vorba concret, ci doar pentru a crea panică inutil în rândul populației.
„Pe posturile de televiziune este un diletantism cras, se pronunță fiecare fără să știe despre ce e vorba și asta nu ajută la înțelegerea fenomenelor și nici la stabilirea măsurilor celor mai oportune. Se impune să readunăm tot ce mai avem specialiști în țară, pentru a reactualiza toate aceste scheme pe care le avem și inclusiv orientarea unor investiții“, a declarat Iliescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















