Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) a dat publicității un comunicat în care își exprimă îngrijorarea față de prevederile noii legi care reglementează activitatea Agenției Naționale de Integritate (ANI), în forma în care a fost promulgată de Parlamentul României.
„Deși noua formă a legii reintroduce obligativitatea depunerii de declarații de avere și de interese pentru demnitari, se elimină comisiile de cercetare ANI și se limitează perioada verificărilor la numai un an de la data încheierii mandatului oficial. În același timp, sunt excluse din declarațiile de avere și interese obiectele de artă și bijuteriile deținute, precum și informații cu privire la afacerile derulate, direct sau indirect, prin contracte finanțate din bani publici. Aceste limitări evidente ale noii legi reduc posibilitatea de a analiza transparent averea demnitarilor și abilitatea ANI de a semnala și controla posibilele nereguli“, susțin studenții români din străinătate.
Liga Studenților Români din Străinătate face un apel către societatea civilă din România și către organizațiile românești de studenți și de tineret din întreaga lume, pentru adoptarea unei poziții publice comune în legătură cu noua lege ANI și demararea eforturilor pentru inițierea și susținerea unui nou proiect de lege care să îndrepte deficiențele semnalate.
Reprezentanții LSRS afirmă că România este asociată de multe ori cu fenomenul de corupție, care descurajează investițiile străine și frânează dezvoltarea economică și politică, fapt ce determină grave neajunsuri oricărui cetățean român aflat în străinătate.
În opinia studenților, noua lege ANI nu face decât „să agraveze“ percepțiile și așa negative asupra României, în rândul oficialilor și al investitorilor străini.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















