Românca Valerica Țarcă, în vârstă de 49 de ani, membră a Partidului Democrat italian (PD, de centru-stânga), candidează la Consiliul general al Primăriei Romei, la alegerile locale din 26-27 mai, susținându-l pe Ignazio Marino, candidatul de centru-stânga la funcția de primar al capitalei Italiei, potrivit Agerpres.
Născută la Deva, rezidentă la Roma de 22 de ani /din 1991/, absolventă a Facultății de științe economice din Timișoara, Valerica Țarcă lucrează ca broker de asigurări la o societate din Roma.
Înscrisă în Partidul Democrat (PD) din anul 2008, Valerica Țarcă face parte din conducerea regională a PD /în regiunea Lazio/ și este de asemenea membru al Forumului național pentru imigrație (Forum Immigrazione).
Candidează pentru o funcție în Consiliul general al Primăriei Romei, pe lista civică "Ignazio Marino primar'.
Valerica Țarcă a declarat că "este implicată de mai mulți ani în lupta pentru apărarea drepturilor celor mai defavorizate persoane și a drepturilor minorităților".
"Am decis să candidez la funcția de consilier comunal la Primăria Romei pe lista civică a senatorului Ignazio Marino, din PD, candidat la funcția de primar al capitalei Italiei, pentru a le putea da voce conaționalilor noștri și pentru a reprezenta drepturile comunității românești, care, prin munca cetățenilor români rezidenți la Roma, contribuie în fiecare zi la dezvoltarea acestui oraș', a afirmat Valerica Țarcă, citată de Agerpres. Ea a adăugat că senatorul Marino poate deveni "un bun primar al Romei', deoarece "pune accentul pe schimbare și propune măsuri pentru o gestionare corectă, transparentă și profesională a resurselor economice și financiare de care dispune primăria Romei'.
"Ca româncă, doresc și eu să particip la viața politică a orașului în care am decis să trăiesc și să muncesc, spre binele comunității românești și al celorlalte comunități străine din capitala Italiei, care trebuie să se bucure de aceleași drepturi pe care le au toți locuitorii Romei', a subliniat Țarcă.
Alegerile locale din Italia se vor desfășura pe 26 și 27 mai, în 719 comune din Peninsulă, iar cetățenii români rezidenți își pot exercita dreptul de vot și pot candida.
La Roma va fi ales primarul, în cursă fiind înscriși 19 candidați /printre care nicio femeie/. Cu cele mai multe șanse sunt cotați: actualul primar, care candidează pentru un al doilea mandat, Gianni Alemanno /55 de ani, din partidul Poporul Libertății/, Ignazio Marino /58 de ani, medic chirurg, senator al Partidului Democrat, /, Marcello De Vito /38 de ani, avocat, reprezentant al Mișcării populiste 5 Stele/ și independentul Alfio Marchini /48 de ani, antreprenor/.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















