Tarifele care se vor practica de la 1 ianuarie anul viitor pentru kilowatt si mia de metri cubi de gaze naturale vor fi anuntate vineri, ne-au declarat presedintii celor doua autoritati de reglementare.
Potrivit angajamentelor asumate in fata institutiilor europene, o data cu venirea anului nou se vor scumpi energia electrica si gazele naturale. In ceea ce priveste kilowattul, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), Jean Constantinescu, sustine ca nu poate divulga cu ce valoare va creste. -Ieri (n. red – marti), am avut un Consiliu consultativ si membrii unor asociatii si sindicate au cerut un timp de reflectie-, ne-a declarat Constantinescu. Potrivit angajamentelor luate fata de FMI, energia hidro ar trebui sa se scumpeasca cu 90%, ceea ce inseamna aproximativ 7-8% in pretul final al curentului electric. Insa in pretul kilowatului la consumatorul final se vor regasi mai multe tarife, printre care cresterea investitiilor facute de producatori, furnizori si distribuitori, pretul combustibilului folosit la obtinerea energiei. Presedintele ANRE a recunoscut ca in pretul final au fost luate in calcul aceste influente, care au condus la o majorare a tarifelor, tinuta secret pana vineri (n. red – 17 decembrie), din cauza problemelor generate de alegerile generale. Acest lucru este sustinut si de Dan Pantilie, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare a Gazelor Naturale, care ne-a declarat: -Inca nu se stie daca vom mai majora tarifele sau nu. Voi nu vedeti ce se intampla cu toata harababura asta?-. Potrivit lui Pantilie, sunt facute calculele pe mai multe variante si inca se mai negociaza pentru a ajunge la o intelegere. Reamintim ca ultima majorare la energia electrica a avut loc la 1 iulie 2004, cand tarifele au crescut cu 7,8%, iar acum populatia se asteapta la o crestere de cel putin 10% tinand cont de privatizarea celor doua filialele ale Electrica si ca de anul viitor majorarea se va face doar o data pe an. La gazele naturale, ultima majorare a fost de 5%, la 1 octombrie. De la inceputul anului viitor se asteapta o majorare de aproximativ 8-10% si daca se va opera o singura data pe an, asa cum a fost convenit initial, si daca scumpirile se vor opera tot ca acum, adica la inceputul fiecarui trimestru.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















