
E o brunetă focoasă, înaltă, cu un păr lung de nu mai puțin de 80 de centimetri și probabil dacă bărbații ar vedea-o pe stradă și-ar suci gåturile uitåndu-se după ea. Numai că e cam scumpă la vedere, asta pentru că se află în spatele gratiilor din cauza unei infracțiuni comise acum aproape 7 ani. Se numește Mădălina Elena Criș, e din județul Råmnicu Vålcea, are doar 20 de ani și este cea mai sexy deținută a Penitenciarului Colibași. Are 1.75 metri înălțime, 57 de kilograme și se îmbracă după ultimele trenduri, chiar dacă se află după gratii și nu poate fi admirată decåt de colegii de închisoare.
Condamnată pentru complicitate la viol
A fost condamnată pentru infracțiunea de complicitate la viol, faptă pentru care a primit o pedeapsă de 8 ani în spatele gratiilor. Mai exact, cånd avea numai 13 ani și jumătate, un grup de tineri a organizat o petrecere în casa unei fete. La cheful în cauză s-a prezentat și Mădălina alături de o altă fată și cinci băieți. Numai că acolo lucrurile au degenerat iar gazda, cea de-a treia fată de la petrecere, a fost violată. Ulterior s-a demonstrat că Mădălina a fost complice la infracțiunea de viol, astfel că a primit o pedeapsă din partea magistraților de opt ani de închisoare. Chestionată cu privire la motivul care a determinat-o să comită fapta, Mădălina a conchis că anturajul ei de la acea dată nu a fost unul tocmai bine ales și, cum era la o vårstă fragedă, nici ea nu a luat cele mai bune decizii. „Nu am avut minte la vårsta de 13,6 ani. În loc să termin școala, deoarece eram în clasa a VIII-a, m-am băgat într-un anturaj nefericit. Acum îmi dau seama de greșeala făcută și o regret, dar nu mai am ce face“, a explicat deținuta. Pentru faptul că era minoră, Mădălinei i s-a scăzut din pedeapsă, astfel că ea de patru ani de zile stă după gratii în Penitenciarul Colibași și va fi eliberată cel mai probabil anul viitor. În ceea ce-i privește pe ceilalți făptuitori, Mădălina ne-a precizat că pe o parte încă îi mai vede în închisoare, iar o altă parte au fost eliberați.
Tabieturile unei femei închise
Însă pånă în momentul în care va respira aerul libertății, Mădălina nu pierde timpul în închisoare, fiind cea mai cochetă deținută din Penitenciarul Colibași. În fiecare zi, după ce își bea cafeua, Mădălina își petrece nu mai puțin de jumătate de oră în fața oglinzii pentru a se aranja și a se machia. O atenție deosebită o acordă părului ei care are nu mai puțin de 80 de centimetri și care trebuie spălat aproape zilnic, după cum ne-a declarat. De asemenea, Mădălina ne-a mai spus că pentru a-și îngriji părul folosește tot felul de măști pe care mama și sora ei i le aduc în penitenciar. Ea a mai explicat că și-ar dori să-și îndrepte podoaba capilară, deoarece este creț, însă în spatele gratiilor nu i se permite să folosească placa. O altă problemă pe care o are este faptul că nu se poate vopsi mereu cum și-ar dori ea, mai exact de 4 ani de cånd e închisă a rămas brunetă, deși cånd era în libertate vopsitul părului era la ordinea zilei.
Alegerea hainelor se face după starea de spirit
După ce se machiază, Mădălina mai petrece ceva vreme în fața oglinzii pentru a-și alege hainele, mai ales că are de unde. Mama și sora ei, care îi fac „aprovizionarea“, au grijă ca Mădălinei să nu-i lipsească nimic din ce și-ar dori, astfel că fata a reușit să strångă după gratii un număr impresionant de perechi de blugi, respectiv 20. „Am tricouri, fuste, blugi, pe care le asortez în funcție de starea mea de spirit, de anotimp, dar și în funcție de locul unde mă deplasez“, a declarat Mădălina. Ea spune că în materie de haine se ghidează după diferite reviste, însă pasiunea ei sunt accesoriile, astfel că are în dotare zeci de perechi de cercei.
Urmează cursuri socio-educative
Pe långă faptul că se aranjează, Mădălina nu este o deținută leneșă, ea urmează diferite cursuri pe care penitenciarul le pune la dispoziția deținutelor. Mai exact, Mădălinei îi plac cursurile de religie și cele socio-educative, dar mai participă și la alte activități, după cum ne-a precizat. În plus, deținuta a declarat că din septembrie va relua activitatea școlară. „M-am înscris la școală la Liceul de pe raza Penitenciarului Colibași, din clasa a IX-a. Mă voi prezenta doar la teze, familia urmånd să-mi aducă manuale și alte lucruri necesare pentru studii“, a explicat Mădălina.
Visul ei – să-și deschidă un salon de înfrumusețare
Avånd în vedere pasiunea Mădălinei cu privire la aspectul estetic, aceasta ne-a declarat că după ce va ieși din penitenciar se va strădui să-și deschidă un salon de înfrumusețare. Iar ca să fie sigură că va fi un total succes, Mădălina a precizat că a început să-și pună în aplicare talentul și pe colegele din penitenciar. „Le mai ajut cåteodată să se aranjeze (n.r. pe deținute) și, în funcție de cum cred eu că le-ar sta mai bine, le machiez și le coafez“, a declarat Mădălina.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















