Dacă săptămâna trecută am asistat la încercarea eșuată a premierului Ponta de a scăpa de „diversionistul SRS”, săptămâna aceasta am asistat la reușita dlui Antonescu de a scăpa de dl. Chiliman. Evitând în ultimul moment aceeași soartă, dl. Tăriceanu a fost de față la episod: „am asistat la execuția publică a unui coleg, vechi membru PNL”. Imaginile trebuie să fi fost șocante. Noroc că dl. Tăriceanu are nervii tari: a executat el însuși mai mulți colegi, între care și doi foști președinți ai PNL. Amator de senzații tari (nu și de idei mari), Puiu Popoviciu are același viciu: a cerut excluderea din PDL a colegilor Cr. Preda, Voinescu, Baconschi, Paleologu și Funeriu pe motiv că vorbesc urât despre partid. Dai în cinci și pică șase: dl. Papahagi a declarat că dacă se ajunge la excluderi, demisionează în două minute „deși pe voturile mele, au câștigat alți colegi”. Mai exact, dl. Blaga. Acesta a intrat în Parlament pe voturile dlui Papahagi pe care dl. Boc le-a transferat în contul dlui Blaga. Măi, Puiule, nu faci bine, că eu te-am lăsat pe tine, a zis dl. Funeriu demisionând pe loc. În fine, în timp ce PNL și PDL se întrec în excluderi, guvernul Ponta se întrece pe sine în privatizări eșuate. A devenit expert în eșecuri. După Oltchim și CFR Marfă, guvernul a ratat și privatizarea Poștei Române al cărei caiet de sarcini n-a tentat pe nimeni. O fi fost neciteț? Sau prea scump? Poșta are mari datorii – așa că și-a cumpărat 600 de mașini și va concedia 4000 de angajați. Raportul e corect: la șapte disponibilizați, o mașină nouă. Directorul Ion Smeeianu a închis în schimb mai multe oficii poștale exact unde nu trebuia, adică la sate – silindu-i pe bătrâni și bolnavi să alerge după pensii în comunele vecine. Salariul lui Smeeianu a rămas însă neatins de criză (6000 de euro lunar) pe care acesta l-a justificat cu emoție în glas: „vreau să vă spun doar atât, ieri la 9 dim n-aveam bani de salarii pentru 32.000 de oameni; cum cuantificați acest stres?” La maxim 500. E un stres mai mic decât acela de a nu primi salariul. Guvernul are alt stres: ministrul ?ê?£ova a anunțat că luni reziliază contractul cu Bechtel (cel cu care a crescut o întreagă generație de politicieni) după care a amuțit. Așa reziliază băieții buni: de sâmbătă până luni. „A greșit” a zis premierul Ponta urcând pe o navă construită la Constanța – în acordurile muzicale din filmul „Titanic”. Alt stres! Doamne ferește! Mai bine-i puneau melodia lui Mazăre și Loredana cu „Mamaia” bate toba, primarul are buba.
Tia ?ê?£erbănescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















