
Aflat într-o competiție acerbă cu liderul social-democraților, Victor Ponta, pentru șefia opoziției, președintele PNL, Crin Antonescu, pare să fi uitat în sesiunea parlamentară recent încheiată să se prezinte la locul de muncă, potrivit raportului Institutului de Politici Publice (n.r. – IPP) prezentat ieri, în urma monitorizărilor efectuate la voturile electronice. Astfel, liderul PNL a ieșit din nou în fruntea clasamentului select al chiulangiilor de la Senat, fiind urmat îndeaproape de Cătălin Voicu, Ioan Ghișe, Dan Voiculescu și Cristian Diaconescu, precum și de deputații Doru Frunzulică, Robert Negoiță, Bogdan Niculescu Duvăz și Nicolae Bănicioiu. În acest sens, directorul adjunct al IPP, Adrian Moraru, a precizat ieri următoarele: „La Senat există un singur senator cu prezență de 100%, un senator din Timiș, Gheorghe David (PDL), care a fost la cele 327 de voturi date prin sistemul electronic, iar la extrema cealaltă, ultimii se află Cristian Diaconescu, cu o prezență de 3,36%, Dan Voiculescu – 1,83%, Ioan Ghișe – 1,53%, Cătălin Voicu cu o prezență de 1,51%. Și pe ultimul loc, pentru că deja e o tradiție și trebuie să păstreze acest trofeu, e Crin Antonescu – nici nu cred că trebuia să mai spun cine e – care are 0, 92% din voturile electronice date din Senat, fiind prezent doar la 3 voturi electronice“. În privința președintelui PNL, oficialul IPP a replicat: „Faptul că este în sală și discută sau pe hol cu presa, asta nu înseamnă că își face una dintre principalele îndatoriri pe care le are“.
Huzur pe banii noștri!
Pentru a impulsiona parlamentarii chiulangii pe banii noștri de genul celor enunțați mai sus, oficialii de la IPP au susținut că vor acorda diplome prin intermediul cărora să li se recunoască performanțele legate de prezență, cum ar fi în cazul lui Crin prins în actul zămislirii alianței de avarie cu social-democrații. Pe de altă parte, chiulangiii de top ar trebui, în contextul crizei, să primească popriri pe salariile încasate în sesiunea recent încheiată în contul absențelor acumulate. În acest sens, directorul adjunct al IPP a propus ca la nivelul Legislativului să fie implementată prevederea potrivit căreia un parlamentar și-ar putea pierde mandatul dacă absentează nemotivat. „Legat de prezență, cred că ar trebui să se ia în considerare două măsuri, avem una și s-a mai discutat despre ea, există la nivelul parlamentului francez, să îți pierzi mandatul dacă ai o prezență foarte scăzută – și nu este un lucru nou – și vă dau un exemplu dintr-o lege românească, legea administrației publice locale, unde se spune că un consilier își pierde mandatul dacă la a treia ședință consecutivă lipsește nemotivat“, a spus Moraru.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















