Autorul oribilei crime din Argeș este Florin Mânzăraru, un recidivist de 38 de ani care a fost eliberat din închisoare în urmă cu câteva luni, după o condamnare pentru viol.
Bărbatul acuzat că a violat, ucis și tranșat o femeie în Argeș și-a recunoscut, joi, faptele, menționat că mobilul omorului a fost jaful și violul, după cum bănuiau anchetatorii, au declarat, pentru Mediafax, surse din Poliție.
Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a plâns în fața polițiștilor și procurorilor, cărora le-a spus că regretă ce a făcut, au mai spus sursele citate.
Inițial, Mînzăraru a refuzat să-și recunoască fapta, însă acesta a cedat în timp ce, de față cu el, anchetatorii îi percheziționau locuința din localitatea argeșeană Leordeni.
La poarta locuinței se adunaseră, în timpul percheziției, o mulțime de săteni, care îl huiduiau pe Mînzăraru și cereau, în cazul său, pedeapsa cu moartea.
Florin Mînzăraru va fi adus la București, pentru a fi prezentat instanței Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă.
?ê?£eful Serviciului de Medicină Legală (SML) Argeș, Dan Manu, a declarat, joi, că femeia al cărei cadavru, fără cap, mâini și picioare, a fost găsit în râul Argeș s-a luptat cu bărbatul care a ucis-o, rănindu-l cu unghiile, acesta având mai multe leziuni traumatice pe corp.
"Parchetul ICCJ a dispus un act medico-legal la presupusul făptuitor. A fost examinat la SML Argeș, constatându-se leziuni traumatice pe corpul acestuia, care au putut fi produse prin loviri. Avea urme pe antebraț, pe zona posterioară a toracelui, pe mâini, care pot sugera, în contextul dosarului, și elemente care duc la fapta de viol", a spus șeful Laboratorului de Medicină Legală Argeș.
Mînzăraru a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzațiile de omor deosebit de grav, tâlhărie și profanare de morminte, anchetatorii spunând că acesta a luat-o cu mașina pe femeie, apoi a dus-o acasă, a ucis-o și i-a secționat cadavrul, aruncându-l în râul Argeș de pe podul Căteasca.
Conform anchetatorilor, există imagini de pe o cameră de supraveghere în care se poate vedea cum bărbatul ia la ocazie o tânără și pleacă spre județul Dâmbovița. În autoturism anchetatorii au găsit urme de sânge, acesta fiind cel mai solid indiciu că el ar fi ucis-o pe femeie.
Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Casație și Justiție, datorită complexității cazului și cruzimii faptei, iar zeci de polițiști, jandarmi și pompieri au căutat fragmente din trupul femeii din Topoloveni ucisă și tranșată
“A ucis-o pe raza județului Argeș. Din datele pe care le avem rezultă, cel mai probabil, că a ucis-o acasă după care a segmentat cadavrul și l-a transportat în zona râului Argeș. O parte din cadavru a fost aruncat pe podul Căteasca”, a declarat Marius Iacob, procuror-șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul Curții de Casație.
Mânzăraru a violat o tânără luată la ocazie, în 2008, într-o moară părăsită, punându-i un cutter la gât. El a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Colibași, după ce a executat patru din cei opt ani de închisoare primiți pentru această faptă.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















