
Ministerul Justiției (MJ) lansează, pentru dezbatere publică, un proiect de ordonanță privind activitatea experților criminaliști, în sensul că se va legaliza posibilitatea de realizare a expertizelor criminalistice și de către institute private, alături de cele din sistemul public. Ministerul își bazează inițiativa pe faptul că, în Romånia, efectuarea expertizelor criminalistice constituie doar atributul exclusiv Institutului Național de Expertize Criminalistice ce este subordonat Ministerului Justiției și Institutului de Criminalistică, aflat în coordonarea Inspectoratului General al Poliției Romåne. Faptul că doar cele două Institute pot realiza expertize a generat o serie de critici, existånd voci care au reclamat că în domeniul expertizei criminalistice ar exista o exclusivitate a statului, iar această stare de fapt ar leza dreptul la apărare al justițiabililor care ar fi lipsiți de posibilitatea de a se adresa și altor entități (laboratoare) pentru efectuarea unor expertize criminalistice, potrivit MJ.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















