Președintele Traian Băsescu a declarat ieri că România va merge pe linia Uniunii Europene în privința subiectului „reluării negocierilor directe între Palestina și Israel“ și că eforturile țării noastre se îndreaptă în această direcție a existenței a două state separate. „Am analizat (împreună cu Mahmoud Abbas, președintele Autorității Naționale Palestiniene – n.r.) posibilitatea reluării negocierilor directe între Palestina și Israel, lucru pe care noi îl încurajăm foarte puternic și îl susținem, nu numai în relația cu cele două state, ci și în interiorul alianțelor din care facem parte. Considerăm că soluția corectă este două state care să trăiască unul lângă celălalt în pace și securitate“, a declarat Traian Băsescu după discuțiile purtate, la Cotroceni, cu Mahmoud Abbas. La rândul său, Mahmoud Abbas, președintele Autorității Naționale Palestiniene, a ținut să aprecieze sprijinul României. De asemenea, țara noastră va relua acordarea de burse universitare pentru tinerii palestinieni, pentru anul 2011-2012 fiind prevăzute 30 de burse, potrivit acordului dintre Guvernul României și OEP privind programul de cooperare în domeniul învățământului, științei și culturii, semnat luni la Palatul Cotroceni. Totodată, experții de politică externă din România vor continua să pregătească, la Ramallah, tinerii diplomați ai Palestinei, în timp ce oamenii de afaceri vor explora posibilitățile de investiții.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















