Rata inflatiei a fost, la sfarsitul anului 2002, de 17,8%, raportata decembrie la decembrie, nivel care se situeaza sub tinta de 18% prognozata de autoritati. -Rata inflatiei pentru 2002 a fost cu mult sub nivelul avut in vedere initial- (22% – n.r.), a declarat, ieri, Leonard Cazan, ministrul dezvoltarii si prognozei. Rata medie lunara a inflatiei a fost de 1,4%, comparativ cu 2,2% in 2001 si 2,9% in 2000.
In 2002, preturile marfurilor alimentare au avut o crestere mai redusa, de 15,8%, in conditiile unui an marcat de seceta, care a determinat majorarea cu 58,7% a preturilor la legume, cu 26,3% la fructe si dublarea preturilor la cartofi, a mentionat ministrul Dezvoltarii.
-Pretul la pozitia globala de carne a crescut doar cu 4,3%, in timp ce carnea de pui a avut o scadere de pret fata de anul anterior-, a adaugat Leonard Cazan.
Oficialul MDP afirma ca preturile marfurilor nealimentare au inregistrat, in decembrie 2002, un spor de 18,8% fata de decembrie 2001.
In schimb, cresteri sub medie au fost la imbracaminte (13,2%), incaltaminte (13,6%), mobila (11,2%), articole chimice (12,9%), energie electrica (16,3%) si gaze (8,4%), iar la combustibili si energie termica s-au inregistrat sporuri mai mari, respectiv 28,3% si 45,5%.
Potrivit ministrului dezvoltarii si prognozei, in sectorul serviciilor, cresterea pe total a tarifelor cu 21% este, in principal, efectul majorarilor efectuate la apa, canal si salubritate (40,5%), precum si la transportul urban (29,7%), tarifele la transportul pe calea ferata ramanand neschimbate in 2002.
Rata inflatiei in luna decembrie a anului 2002 a scazut la 1,5%, in conditiile in care in luna noiembrie acest indicator a inregistrat nivelul de 2,6%, a declarat Leonard Cazan. Potrivit oficialului MDP, aceasta evolutie se datoreaza majorarii preturilor la marfurile alimentare, de 2,7%, din care la legume cresterile au fost de 10%, la branzeturi – 3,4% si la oua – 15,6%. Pe de alta parte, marfurile nealimentare au inregistrat un spor de 0,7%, iar sectorul serviciilor – de 0,5%.
Pentru acest an, conform proiectului de buget, autoritatile au luat in calcul o rata a inflatiei de 14%.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















