Forțele coaliției internaționale s-ar putea retrage din teatrul de operații din Afganistan până în 2014, conform unui document secret citat de cotidianul britanic „The Independent“. Aceeași sursă scrie că anunțul ar putea fi făcut în cadrul unui conferințe a coaliției ce va avea loc săptămâna aceasta la Kabul, iar transferul de putere ar putea fi făcut către forțele afgane. Potrivit documentului obținut de cotidianul britanic, președintele afgan, Hamid Karzai, va anunța un calendar pentru o „tranziție etapizată și bazată pe condiții“, ce va începe în acest an, la Conferința Internațională pe tema Afganistanului care va avea loc mâine în capitala acestei țări. România are dislocați în această zonă de război circa 1.300 de militari, iar președintele Băsescu anunța la începutul acestui an că țara noastră va mai trimite circa 600. Ulterior, numărul acestora a fost modificat la 300. Din 2003, 15 militari români și-au pierdut viața în Afganistan și alte câteva zeci au fost răniți.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















