Acasă În Lume Bill Clinton – „pluta de salvare” a lui Obama

Bill Clinton – „pluta de salvare” a lui Obama

DISTRIBUIȚI

Barack Obama recurge la șarmul fostului președinte american Bill Clinton pentru a-și atrage simpatia electoratului și, mai ales, a comunității de afaceri, în condițiile în care eforturile actualului șef al Casei Albe în privința politicilor economice sunt privite tot mai sceptic, potrivit The National Post.Și CNN citează surse democrate care spun că administrația Obama pune la punct un program alert, în care Bill Clinton să aibă un rol foarte activ în aparițiile publice și evenimentele de strângere de fonduri în state-cheie, cu atât mai mult cu cât se apropie scrutinul legislativ din noiembrie, iar democrații pierd teren.Cu o rată a șomajului care se apropie de maximul istoric, încrederea populației scade vertiginos și cel puțin un mare grup economic american a formulat critici aspre în legătură cu politicile actualei administrații.Clinton, care a pilotat în anii '90 boom-ul economic al Statelor Unite, s-a alăturat lui Obama la o reuniune care a avut loc la Casa Albă cu reprezentanți ai comunității de afaceri, al cărei scop era încurajarea creării de slujbe și a investițiilor, inclusiv în energia verde. Bill Clinton, simpatizat de comunitatea corporatistă a Americii, a ajutat Casa Albă făcând campanie pentru democrați pentru alegerile din noiembrie anul acesta.În ianuarie 2008, Clinton fusese acuzat că a recurs la rasism în lupta electorală dintre soția sa, Hillary Clinton, și Barack Obama, când cei doi se confruntau în alegerile primare democrate din Carolina de Sud, câștigate în cele din urmă de Obama. Senatorul – pe atunci – de Illinois și echipa sa au fost deranjați de comentariile lui Bill Clinton și resentimentele au durat câteva luni. Însă după ce a câștigat mandatul de președinte, Obama pare să fi dat uitării evenimentul și a recurs de câteva ori la ajutorul lui Bill Clinton. El l-a trimis în Coreea de Nord pentru a elibera două jurnaliste americane și l-a numit coordonator al operațiunilor de ajutor după cutremurul din Haiti.În plus, par să fie uitate și suspiciunile de conflict de interese care s-au născut atunci când președintele Obama a ales să o numească pe Hillary Clinton șefă a diplomației, în condițiile în care soțul său patrona o fundație care primea donații externe. Pentru a veni în întâmpinarea acestor griji legate de posibile conflicte de interese, fundația și echipa lui Obama au ajuns la o înțelegere în decembrie 2008, înainte ca noul președinte să preia mandatul – să facă publică o listă a donatorilor din trecut, să publice anual numele donatorilor actuali și să supună viitoarele donații externe evaluării comisiei de etică a Departamentului de Stat.După ce noua administrație americană a recurs la serviciile multora dintre colaboratorii avuți de Bill Clinton în timpul celor două mandate, Obama a numit marți încă un fost membru al administrației Clinton, Jack Lew, responsabil cu bugetul la Casa Albă, având ca sarcină principală reducerea unui deficit semnificativ.Obama s-a mai întâlnit miercuri cu o altă figură binecunoscută – miliardarul Warren Buffett, cu care a vorbit despre energie și crearea locurilor de muncăPentru Casa Albă a început numărătoarea inversă, din punct de vedere politic, ca să convingă electoratul că măsurile economice ale lui Obama funcționează. Alegerile pentru înnoirea Congresului, de la jumătatea mandatului președintelui, prefigurează în noiembrie pierderi grele pentru democrați. Obama s-a aflat joi în ultima sa vizită dintr-o serie dedicată promovării imaginii unei economii în refacere, vizitând o uzină de baterii performante din Michigan, care a primit un împrumut de stimulare de 2,4 miliarde de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.