Inainte de *89, pe ruta Ploiesti – Maneciu circulau chiar si 12 garnituri de tren. Acum, n-au mai ramas decat sase. Asta deoarece numarul calatorilor a scazut considerabil, iar pierderile SNCFR au devenit imense. Putini sunt cei care nu si-au pierdut locurile de munca de la oras in cei aproape 14 ani de tranzitie. Majoritatea celor care au ramas fideli acestui mijloc de transport vin in Ploiesti pentru cumparaturi, la scoala sau, pur si simplu, pentru a se plimba. Printre toti acestia se invartesc, cu -afaceri-, vanzatoarele de seminte. Doar fraierii isi scot bilet. Toti cei trecuti prin trenuri merg pe mana nasului. Conducerea garii a incercat anul trecut sa-i oblige pe calatori sa-si cumpere bilete instituind o paza severa la intrarea pe peron, insa si aceasta masura a fost sortita esecului.
Ocupa-mi locul, ba!
Pentru ca trenurile sunt foarte rare, fiecare devine supraaglomerat, indiferent de ora plecarii. In momentul in care locomotiva hodorogita isi face aparitia, pufaind si trosnind din toate incheieturile, capetele incep sa se inalte, ochii sticlosi scruteaza zarile, iar narile adulmeca cu nesat -mirosul- aburilor. Zeci de calatori incearca cu disperare sa urce din mers, pentru a prinde un loc pe canapelele jegoase, astfel incat, dupa oprirea trenului, sansele de a-ti continua calatoria in picioare sunt maxime. -Ocupa-mi locul, ba! Altfel, te omor cu bataia!-, tipa la un puradel zdrentaros un tigan batran carand cu greutate un sac in spinare. Imediat, copilul, care nu pare sa aiba mai mult de 12 ani, se agata de manerul unei usi deschise, ramane suspendat o clipa in aer, dupa care reuseste sa-si recapete echilibrul si o ia la fuga pe coridor in cautarea mult ravnitului loc.
Gradina zoologica
Cu o intarziere de 10 minute, trenul se pune in miscare. Nici nu apuca sa parcurga 20 de metri, si se opreste. Cineva a tras semnalul de alarma pentru un calator intarziat. Dupa alte cinci minute, trenul porneste din nou. Un miros greu de latrina paralizeaza toate simturile. Nimeni nu pare deranjat de jegul canapelelor sau de duhoarea de WC. In cateva clipe, din gentile roase de vreme apar cartile de joc si sticlele de votca ordinara. Imediat apar si semintele, puse la dispozitia clientilor, cu generozitate, de o tiganca batrana si gros imbracata. Mainile tuturor se transforma in adevarate moristi, iar dintii incep sa sparga -alunele saracilor-. Pe jos ninge cu coji si ploua cu saliva. Incerc sa-mi caut refugiu pe hol, insa aici s-a format deja o ceata groasa de la tigarile din care toata lumea – batrani, femei, copii – trage cu nesat.
Nasul prietenos
Dupa a treia statie isi face aparitia si nasu*, nu inainte ca un tiganus sa dea alarma. Insa nimeni nu se sinchiseste de angajatul cailor ferate. Fiecare ii intinde ce are: hartii de 2.000 sau monede de 5.000, in functie de destinatie. Toate dispar in buzunarul hainei nasului, al carui perforator de bilete nu mai este de mult decat un simplu accesoriu vestimentar. La vederea biletului pe care i l-am intins, nu ezita sa ma dojeneasca: -Pai, se poate? De ce ai aruncat cu banii pe hartia asta? Mai bine faceam jumi-juma si eram amandoi multumiti. La intoarcere sa nu mai scoti bilet, ca tot cu mine mergi, da?-. Trenul se misca cu viteza melcului…
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
