Vånzările de utilaje de construcții raportate de membrii Asociației Distribuitorilor de Utilaje pentru Construcții (ADUC), care controlează 80% din piață, au scăzut în primul semestru cu 22,6% față de aceeași perioadă din 2009, de la 384 la 297 de unități.
Cauza diminuării vånzărilor este contractarea pieței construcțiilor. Anul trecut, vånzările membrilor ADUC s-au diminuat cu 76% față de 2008, de la 3.300 la 780 de unități.
În primele șase luni, cele mai solicitate utilaje au fost cele pentru proiectele din domeniul infrastructurii sau pentru lucrările de mică anvergură, a declarat secretarul general al asociației, Petre Moroianu, citat de Mediafax.
„Deocamdată nu avem semnale care să indice o alocare semnificativă de fonduri pentru investiții în sectorul construcțiilor și ca urmare nu întrevedem o creștere a pieței“, a afirmat Moroianu, referindu-se la perspectivele vånzărilor pentru a doua perioadă a anului. El a adăugat că piața nu va înregistra o revenire semnificativă nici în 2011, pe fondul lipsei proiectelor care să permită deschiderea de șantiere, precizånd că unele companii de construcții au în prezent multe utilaje care nu sunt folosite.
Potrivit Eurostat, Romånia a înregistrat în luna mai cel mai puternic declin din Uniunea Europeană (UE) al producției sectorului de construcții, de 20,2%, ca serie ajustată în funcție de numărul zilelor lucrătoare, comparativ cu aceeași perioadă din 2009, la nivelul blocului comunitar scăderea medie fiind de 2,4%.
Dintre cele 14 state pentru care biroul de statistică al UE a avut date disponibile, producția sectorului de construcții din luna mai a scăzut în ritm anual în zece, urcånd în celelalte. Cele mai accentuate evoluții negative ale indicatorului au fost observate, excluzånd Romånia, la Spania (18,9%) și Bulgaria (16,6%). Cele mai mari creșteri au fost raportate de Marea Britanie (10%), Olanda (5,7%) și Germania (3,8%).
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















