Home Economic-Financiar BNR: Plățile refuzate de bănci au crescut la 4,85 mld. lei

BNR: Plățile refuzate de bănci au crescut la 4,85 mld. lei

DISTRIBUIŢI

Plățile prin bilete la ordin, cecuri și cambii refuzate de bănci au crescut în primul semestru cu peste 20% față de perioada similară a anului trecut, la 4,85 miliarde de lei, iar valoarea medie a unei solicitări respinse a urcat cu 57,5%, la 25.861 lei, potrivit datelor BNR.
Creșterea sumelor refuzate la plată prin instrumente de debit a fost determinată în principal de avansul de 26,6% în cazul biletelor la ordin, care au însumat 4,54 miliarde de lei.
Valoarea refuzurilor la plată cu cecuri a scăzut cu 28,95% față de primul semestru din 2009, la 304,3 milioane de lei.
Ponderea refuzurilor la plată a biletelor de ordin în total respingeri a crescut de la 89,3% în primele șase luni din 2009 la 93,69% în primul semestru al acestui an.
În schimb, numărul refuzurilor la plată cu instrumente de debit s-a redus în primul semestru cu 23,35% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, la 187.013 operațiuni.
Valoarea medie a unui refuz la plată s-a situat în primul semestru la 25.862 lei, iar în luna mai a atins un maxim de 31.856 lei.
Centrala incidentelor de plăți (CIP) este o bază de date care gestionează informațiile specifice incidentelor de plăți aferente cambiilor, cecurilor și biletelor la ordin, raportate de bănci și de sucursalele din România ale băncilor.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.