Home Sport „Toată lumea are încredere în mine”

„Toată lumea are încredere în mine”

DISTRIBUIŢI

Dorin Goian continuă în tricoul lui US Palermo

Fundașul român Dorin Goian susține că nu se pune problema plecării lui de la Palermo, unde a fost adus în 2009 de fostul antrenor Walter Zenga.
Dorin Goian a reușit să reziste în lotul italienilor de la Palermo chiar și după plecarea „relației“ Walter Zenga, care a insistat la vremea respectivă pentru transferul său de la Steaua. Spre deosebire de fostul său coechipier Nicolae Dică, împrumutat de Catania la CFR Cluj și acum la Manisaspor, „Uriașul“ nu a pierdut contactul cu terenul după plecarea tehnicianului, chiar dacă nu se numără printre titulari. Fundașul este mulțumit de primul său sezon petrecut în Serie A și speră că în acest an va deveni un om de bază al lui US Palermo. „Eu cred că toată lumea are încredere în mine, sper ca jocul meu din teren să răsplătească această încredere. Directorul sportiv Sabatini, cu care am vorbit, nu mi-a zis niciodată că ar putea fi vorba despre un transfer. Este normal ca primul meu an să fie mai dificil, dar sper ca anul acesta situația mea să devină mai bună“, a declarat Goian, care a recunoscut că nu l-a mai sunat pe Walter Zenga de când tehnicianul a fost demis din cauza rezultatelor sub așteptări.
Fostul fundaș al Stelei a recunoscut că fotbalul din Italia este mult mai valoros decât cel din România, factor care a contribuit decisiv la adaptarea sa mai lentă la noile condiții de joc.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.