
Lindsay Lohan se află, începând de marți, într-o închisoare din Los Angeles, unde va petrece 14 zile, după ce a fost găsită vinovată de încălcarea termenilor regimului de eliberare condiționată impus în 2007, pentru conducere sub influența alcoolului și deținere de cocaină, informează AFP.
Actrița americană a fost condamnată la 90 de zile de închisoare de tribunalul din Beverly Hills, dar șeriful din Los Angeles i-a redus pedeapsa, așa cum se procedează adeseori în cazul delictelor minore, pentru a evita o aglomerare a penitenciarelor californiene, celebre pentru faptul că sunt suprapopulate.
Lindsay Lohan va ieși pe 2 august din închisoarea din Lynwood, din sudul orașului Los Angeles, a declarat Steve Whitmore, purtătorul de cuvânt al șerifului.
Actrița americană a fost încarcerată marți, la ora 16.45 GMT. Potrivit aceleiași surse, actrița „a fost foarte cooperantă“.
Lindsay Lohan a fost închisă într-o celulă de nouă metri pătrați, vecină cu cea în care Paris Hilton a petrecut 23 de zile în 2007, tot pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate.
Celula ei se află într-o zonă specială a închisorii, rezervată celebrităților.
Înainte de a merge la închisoare, Lindsay Lohan s-a prezentat la un tribunal din Beverly Hills pentru a se preda autorităților, în fața unui impresionant dispozitiv mediatic și a câtorva admiratori. Actrița a coborât dintr-o camionetă neagră și a dispărut în tribunal fără a face vreo declarație.
Judecătoarea Marsha Revel a confirmat sentința de 90 de zile de închisoare pentru violarea termenilor acordului de eliberare condiționată încheiat cu autoritățile în 2007, după ce a fost descoperită conducând automobilul în stare de ebrietate.
Judecătoarea a reamintit faptul că actrița va trebui, după ce va ieși din închisoare, într-un interval de cel mult 24 de ore după eliberare, să se înscrie într-un program de 90 de zile, conceput pentru conștientizarea pericolelor generate de consumul de alcool. La ieșirea din tribunal, procurorul-adjunct a declarat că pedeapsa de 90 de zile de închisoare a fost „potrivită în acest caz“, dar a criticat „acoperirea mediatică exagerată“ a subiectului.
Lindsay Lohan a mai petrecut 84 de minute în închisoare, în 2007, ca parte a pedepsei primite și apoi a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















