– Salariaţii români se află printre europenii cu cele mai puţine zile de concediu, alături de cei din Marea Britanie şi Olanda
– Pe primele locuri în clasament se află salariaţii finlandezi cu 44 de zile libere,urmaţi de francezi şi lituanieni cu 40
– La mică distanţă se află salariaţii estonieni şi austrieci cu câte 38 de zile libere
– Printre primii în top sunt spaniolii, care beneficiază de un concediu de 36 de zile, cu două zile mai mult decât media întâlnită în UE, de 34 de zile libere.
Potrivit unui Ghid Mondial, redactat de Institutul Mercer din Madrid, românii se află printre europenii cu cele mai puţine zile de concediu. Astfel, potrivit ghidului publicat la Madrid salariaţii cu cele mai puţine zile de concediu sunt cei din România, Marea Britanie şi Olanda cu un concediu în medie de 28 de zile, urmaţi de salariaţii irlandezi, cu 29 de zile.
În fruntea topului se află salariaţii din Finlanda care au 44 zile libere, urmaţi de cei din Franţa şi Lituania cu 40. Pe locul trei în Europa se află salariaţii din Estonia, Austria şi Malta, care au câte 38 de zile libere. Nici salariaţii spanioli nu se lasă mai prejos, ei fiind, potrivit ghidului editat de Institutul Mercer din Madrid, salariaţii cu mai multe de concediu pe an, respectiv 36 decât media întâlnită în Uniunea Europeană de 34 de zile libere. Mercer a explicat că cele 36 zile libere care revin pe an unui salariat spaniol corespund unor 22 de zile lucrătoare. În Spania 22 de zile libere reprezintă minimum obligatoriu pentru orice salariat. Norocul spaniolilor este că mai au încă 14 zile de sărbătoare. Americanii în comparaţie cu europenii preferă locul de muncă în locul concediului. Un studiu al unei agenţii americane a scos în evidenţă faptul că o treime din americani îşi iau cel mult o săptămână de concediu anual, jumătate dintre ei îşi iau 11 sau mai multe zile libere şi doar 13 la sută solicită mai mult de 5 săptămâni de concediu, ei preferând mai degrabă weekend-uri prelungite.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















