Home Economic-Financiar Sindicalistii de la Siderurgica se opun propunerilor de restructurare

Sindicalistii de la Siderurgica se opun propunerilor de restructurare

DISTRIBUIŢI

Liderii sindicali din Siderurgica Hunedoara s-au declarat, miercuri, cu ocazia primei intalniri a membrilor Comisiei interministeriale insarcinate cu privatizarea combinatului siderurgic, nemultumiti de modul in care a fost abordata aceasta problema. Liderul Sindicatului -Siderurgistul-, Petru Vaidos, a reclamat, astfel, faptul ca participantii la intalnirea de miercuri nu au abordat componenta sociala a programului de restructurare. -Sindicatul nu este de acord cu programul anticriza realizat pentru Siderurgica, deoarece nu suntem de acord sa se faca disponibilizari-, a afirmat Petru Vaidos.

Directorul general al societatii, Doru Gaita, a precizat insa ca vor fi realizate mai multe scenarii de separare a componentelor viabile ale combinatului de cele neviabile. -Facem scenarii de despartire a fluxului viabil de ceea ce este inchis operational si se va alege varianta cea mai buna din punct de vedere social. Vrem sa disponibilizam cat mai putine persoane, iar componenta sociala este foarte importanta atat pentru noi, cat si pentru guvern. Faptul ca ne-am intalnit arata ca guvernul este interesat sa gaseasca solutia cea mai buna pentru privatizarea combinatului siderurgic de la Hunedoara-, a declarat Doru Gaita.

La randul sau, presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Mihai Rudeanu, a solicitat realizarea unei analize concrete a posibilitatilor de restructurare a combinatului siderurgic si elaborarea mai multor variante de privatizare, pentru o estimare cat mai exacta a costurilor.

La discutiile purtate la sediul Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS) au participat reprezentantii administratiei societatii Siderurgica Hunedoara, cei ai administratiei judetene si liderii de sindicat din combinat. Comisia interministeriala pentru elaborarea programului de restructurare a societatii Siderurgica a fost constituita la sfarsitul anului trecut.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.