Mitingul homosexualilor, intre tolerarea limitelor si limitele tolerantei

Ca să fiu cat se poate de sinceră, homosexualii nu-mi sunt nici mai simpatici, nici mai antipatici decat cei din alte minorităţi, nesexuale de această dată, cum ar fi ţiganii, maghiarii sau stangacii. Faptul că au alte orientări trebuie, cred, luat pur şi simplu ca atare. Cand vine însă vorba despre homosexuali, romanii au în general o atitudine de respingere, din diverse motive, unele de neînţeles. Pe cei mai în varstă aş fi tentată să-i înţeleg, pentru că au considerat tot timpul subiectul acesta tabu şi nu recunosc sau nu ştiu că şi pe vremea lor existau exponenţi ai acestei categorii. Ca să nu mai spun că reviste sau filme în care să apară scene de homosexualitate erau încă de prin anii 1900. Că le neagă existenţa sau pur şi simplu n-au ştiut despre ele sunt deja alte poveşti. În categoria contestatarilor intră şi câţiva tineri, pe care cu adevărat nu-i înţeleg, pentru că au crescut ştiind despre existenţa iubirii unisex.

S-a vorbit în ultimele zile atat de mult despre homosexuali şi despre drepturile acestora, dar şi despre ceea ce şi-ar dori ei de la societatea civilă, încat curiozitatea m-a îndemnat să cunosc şi eu o parte din cei care sunt consideraţi a fi o minoritate. Aşa că am făcut demersurile necesare pentru a lua legătura cu cineva din board-ul Asociaţiei Accept, cea care apără drepturile acestei comunităţi. Am găsit-o pe Florentina Ionescu, despre care aveam să aflu că este vicepreşedinte al organizaţiei. M-a invitat, amabilă, să particip la work-shopul ce urma a avea loc undeva în sediul Accept. Recunosc faptul că atunci cand am trecut pragul clădirii m-a cuprins un sentiment ciudat, dar de care am încercat să scap rapid. Atmosfera era obişnuită, iar doi băieţi cu trăsături efeminate repetau pe o piesă muzicală extrem de romantică. Numai că această paradă mi-a produs cumva o reacţie chimică de dezgust. Un singur lucru am înţeles la sfarşitul acestui Gayfest – nu detest homosexualii şi nu am nimic împotriva lor, numai că mă deranjează teribil manifestarea iubirii lor în public, asta ţinand foarte mult de natura heterosexuală a orientărilor mele.

Paradă cu scantei

Şi ca să revin la tematică. Florentina Ionescu mi-a vorbit vreme de 30 de minute de tot ceea ce aşteaptă ea de la Gayfest şi ce nu ar vrea să aducă în 2007 festivalul. Mi-a vorbit şi despre parada care a încheiat Gayfest-ul şi care a adus după sine reţinerea de către organele de poliţie a peste 100 de persoane mai revoluţionare. Fiind mai conservatoare de felul meu, cred că acest gen de paradă este o formă de exhibiţionism – dar înţeleg, totodată, nevoia acestei minorităţi de a ieşi, simbolic şi practic, la lumină. Timp de decenii, este limpede că existenţa gay-ilor, lesbienelor, bisexualilor şi a transsexualilor a fost subiect tabu şi, totodată, motiv de oprobriu pentru comunităţile noastre tradiţionale. Revin la evenimente: nu sunt convinsă că parada de la Bucureşti a fost organizată cu cap. Judec după cele văzute: comportamentul travestiţilor mie mi s-a părut indecent de-a dreptul şi de un gust mai curand prost; nici ideea ca parada să treacă pe la picioarele Patriarhiei nu mi s-a părut fericită. Totuşi, nimic din aceste detalii ale marşului nu scuză agresiunile – inclusiv cele ale unor indivizi ce purtau în vestimentaţie clare însemne naziste sau legionare. După cum mi se pare penibil ca un bărbat să defileze îmbrăcat în femeie uşoară, la fel de penibil mi se pare să porţi un tricou pe care scrie HitlerJugend. Penibilităţile nu se scuză între ele, ci doar se încurajează. Şi totuşi, există – peste toate acestea – un detaliu: calitatea unei democraţii se bazează pe principiul majorităţii libere, dar se vede mai ales în tratamentul faţă de minorităţi. Marşul de sambătă ar fi trebuit să fie mai degrabă încă o probă dintr-un examen prin care trebuie să trecem: înţelegerea diferenţei dintre tolerarea limitelor şi limitele toleranţei.

În loc de epilog

Mai este un aspect. Comunitatea acestor minoritari sexuali îşi doreşte legalizarea căsătoriei între cei de acelaşi sex, aşa cum se petrece pe alte meleaguri străine deja. Aceasta ar însemna că doi bărbaţi sau două femei care aparţin homosexualităţii se pot căsători şi pot înfia un copil sau doi sau caţi îşi doresc pentru a-i creşte ca moştenitori. Una peste alta, se pare că ne-a venit şi nouă randul să dezbatem şi să decidem cu seriozitate asupra acestei probleme.