
Romånia nu va avea probleme legate de plata pensiilor, pånă la sfårșitul anului, a declarat, ieri, ministrul Finanțelor Publice, Sebastian Vlădescu.
Întrebat dacă sunt bani pentru plata pensiilor pånă la finele anului, Vlădescu a răspuns afirmativ.
În presă au apărut ieri informații „pe surse“ potrivit cărora la București s-a discutat și despre cel mai pesimist scenariu posibil, aplicabil în lipsa banilor de împrumut: plata raționalizată a pensiilor și a salariilor.
Consilierul guvernatorului Băncii Naționale, Adrian Vasilescu, a declarat că nici anul acesta, nici anul viitor Romånia nu va trebui să apeleze la raționalizarea pensiilor și salariilor.
Vasilescu a explicat că a auzit formula de „raționalizare a salariilor și pensiilor“, dar, deocamdată, consideră că „a fost o vorbă aruncată pripit pe piață“. „Sunt convins că nici anul acesta, nici la anul, nu vom avea, probabil, nevoie să recurgem la astfel de măsuri, iar spre sfårșitul anului viitor vom putea vorbi despre ieșirea din recesiune“, a spus Adrian Vasilescu.
În opinia acestuia, Romånia nu poate lupta pe două fronturi financiare, respectiv cel al „însănătoșirii bugetului“ și ieșirea din recesiune, și ar trebui să se concentreze în acest an pe primul dintre ele și anul viitor pe cel de-al doilea.
„Anul viitor va trebuie să deschidem și un front spre ieșirea din recesiune, iar dacă lucrurile merg bine putem să vorbim de o creștere pe plus spre sfårșitul anului“, a spus Vasilescu.
Oficialul BNR a arătat că pe långă bătălia pentru însănătoșirea bugetului, Romånia va trebui să ducă o luptă și pentru atragarea investițiilor străine directe, capitol la care este în concurență cu țări precum Ungaria sau Bulgaria. „Și Ministerul Finanțelor se uită în jur la țări precum Bulgaria sau Ungaria, care sunt concurente cu noi, și cånd noi avem nevoie de investiții străine ca de aer și soare, normal că trebuie să ne gåndim cum să le atragem“, a adăugat Vasilescu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















