
Realizatorul de televiziune Cristian Tabără a fost audiat la Secția 9 Poliție București în legătură cu acuzația conform căreia ar fi abuzat o fată în vârstă de 12 ani, care este fiica fostei sale iubite, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Christian Ciocan. El a precizat că realizatorul TV a fost invitat să dea o declarație, unde a negat toate acuzațiile care i s-au adus. Comisarul Ciocan a mai spus că polițiștii au început cercetările după ce s-au autosesizat în acest caz, menționând că presupusa victimă nu a depus nicio plângere până în momentul începerii verificărilor, ci doar a relatat la Poliție despre această situație. Totodată, fata de 12 ani și mama sa, care a fost implicată într-o relație cu Cristian Tabără, au fost audiate de polițiști. Potrivit lui Ciocan, minora a relatat în detaliu cum realizatorul TV ar fi abuzat de ea, pe vremea când mama sa și Tabără formau un cuplu. Christian Ciocan a adăugat că, în urma depunerii declarațiilor tuturor părților implicate, polițiștii urmează să desfășoare o serie de acte procedurale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















