
Vendetele politice sunt departe de a se opri în Ucraina. Liderii „Revoluției Portocalii” sunt pe cale de a forma un cuplu politic și după gratii, după ce în 2004, Viktor Iușcenko era ales președintele Ucrainei iar Iulia Timoșenko devenea premier. Firma de avocatură Lions Litigate a inițiat o verificare a legalității activităților a celui de-al treilea președinte al Ucrainei, Viktor Iușcenko. . Verificările au legătură cu unele dintre concluziilor unor contracte pentru furnizare și transport de gaz între compania națională ucraineană de petrol și gaze Naftogaz și gigantul energetic rus Gazprom în anul 2008. Un proces în acest sens a fost înscris la Curtea Supremă Administrativă de către directorul firmei de avocatură amintite, Stanislav Batrin, relatează agenția RBC – Ucraina.
Acesta cere instanțelor ucrainene să recunoască drept ilegale mai multe acțiuni ale lui Iușcenko. Printre acestea se numără publicarea directivelor Naftogaz ce includ termeni și concluzii ale contractelor privind furnizarea și tranzitul de gaze rusești pe teritoriul Ucrainei. Avocatul Stanislav Batrin mai pune la îndoială revocarea președintelui board-ului Naftogaz, Oleh Dubyna, și interzicerea de a semnării unui contract de furnizare a gazelor la prețul de 235 de dolari pentru mia de metri cubi convenit de Ucraina și Rusia la nivel guvernamental până la data de 31 decembrie 2008. „Considerăm de asemenea ilegală presupunerea lui Iușcenko privind competențele Cabinetului de Miniștri și a influenței manageriale asupra conducerii Naftogaz (abuz de putere, încălcarea articolul 19 din Constituție) în concluziile contracte de furnizare și tranzit al gazelor rusești”, se arată în plângerea depusă împotriva lu Iușcenko de către firma de avocatură Lions Litigate. Partea reclamantă cere recunoașterea drept ilegală și anularea decretului prezidențial 165/2008 emis în 26 februarie 2008 care aprobă directivele de împuternicire ale președintelui.
Presiuni pentru ruperea contractelor energetice
Demersurile directorului firmei Lions Litigate, Stanislav Batrin, nu sunt unele noi. În urmă cu trei luni de zile el a intentat un proces în care forțarea Guvernului să întreprindă măsuri pentru a denunța contractele de furnizare între Naftogaz și Gazprom, acorduri încheiate la data de 19 ianuarie 2009. În acest scop, Batrin vrea să obțină un ordin guvernamental prin care să fie convocată o adunare extraordinară a acționarilor de la Naftogaz în care să se discutate anularea acestor contracte cu partea rusă. În octombrie 2011, Timoșenko a fost condamnată la șapte ani de închisoare pentru că și-ar fi folosit poziția de premier pentru a forța semnarea unor contracte dezavantajoase pentru statul ucrainean de livrare a unor cantități de gaze naturale din Rusia. În urmă cu circa o săptămână, starea de sănătate a fostului premier al Ucrainei, Iulia Timoșenko, se agravase, anunța fiica sa după o vizită la Spitalul Public din Harkov, loc unde a fost transferată în urma cu peste un an.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















