
Prințul Edward, conte de Wessex, al treilea copil al Reginei Elisabeta a Marii Britanii, a declarat că economia României are un mare potențial, fiind o țară prietenoasă și apropiată geografic pentru investițiile britanice.
"Cred că România are un mare potențial și e foarte bine că experiența britanică poate ajuta la dezvoltarea economiei românești", a afirmat Prințul Edward, aflat pentru prima oară în România într-o vizită oficială, el participând la lansarea unui portal al comunității de afaceri britanice.
El a precizat că nu cunoaște foarte multe despre România și București, însă a descoperit că țara noastră este foarte bine plasată geografic și prietenoasă cu investitorii britanici.
Prințul Edward a arătat că portalul www.britishbusiness.ro, prin care Ambasada Marii Britanii la București și Camera de Comerț Româno-Britanică doresc atragerea de noi investitori britanici este "o inițiativă inedită și o metodă foarte bună pentru companiile britanice să afle mai multe despre oportunitățile de aici, din România".
La rândul său, ambasadorul Martin Harris a arătat că România are avantajul de a fi "o țară emergentă în cadrul Pieței Comune", aflată la trei ore de zbor de Londra, fiind conectată cu ajutorul a șapte zboruri aeriene zilnice, iar investitorii britanici nu trebuie să meargă până în China și India pentru oportunități de a face afaceri.
Olga Dumitrescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















