Consumatorii casnici de electricitate care beneficiază de tarife sociale vor primi după 1 iulie ajutoare financiare de la stat pentru plata energiei, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi de Ministerul Muncii.
-Acest demers legislativ are în vedere faptul că, în continuarea îndeplinirii angajamentelor asumate faţă de Uniunea Europeană şi de aliniere la practica curentă din piaţa unică europeană a energiei, tariful social la energia electrică nu va mai fi practicat de furnizorii de electricitate după 1 iulie 2007-, a declarat preşedintele instituţiei Gergely Olosz, în comunicatul ANRE.
Potrivit acestuia, consumatorii care până la data de 1 iulie beneficiază de acest tarif vor trebui să opteze în perioada imediat următoare pentru unul din sistemele tarifare ce vor fi disponibile prin adopatarea proiectului de ordonanţă.
Contactat de Mediafax, vicepreşedintele ANRE Nicolae Opriş a menţionat că dacă proiectul de ordonanţă nu va fi aprobat până la 1 iulie, consumatorii casnici vor beneficia de tariful social la energie până la adoptarea noilor măsuri de sprijin financiar.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















