Produse cu termenul de valabilitate expirat, informații incorecte sau prost traduse în limba romånă sau nerespectarea prevederilor legale în cazul promoțiilor sunt cåteva dintre abaterile constatate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în urma unei acțiuni de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea cosmeticelor de protecție solară și autobronzante.
Reprezentanții ANPC au aplicat 153 de amenzi contravenționale în valoare totală de 416.300 lei. Au mai fost aplicate 11 măsuri de retragere de la comercializare pentru produse în valoare de 945 de lei care aveau data minimă de valabilitate depășită sau pentru care nu erau respectate condițiile de depozitare și s-au aplicat 167 de măsuri de oprire temporară de la comercializare pentru produse în valoare de 79.561 lei care aveau deficiențe de informare.
ANPC avertizează că radiațiile ultraviolete (UV) pot pune în pericol sănătatea, ducånd la diferite modificări la nivelul pielii. „Radiațiile UVA din spectrul solar (radiații ultraviolete cu lungime mare de undă, 400 nm – 315 nm) penetrează pielea în profunzime și pot cauza îmbătrånirea prematură a pielii și dereglarea sistemului imunitar, iar radiațiile UVB (radiații ultraviolete cu lungime medie de undă, 315 nm – 280 nm) pot provoca arsuri pe piele“, arată specialiștii ANPC, precizånd că ambele tipuri de radiații cresc riscul apariției cancerului de piele. Factorul de protecție solară, FPS (SPF – „sun protection factor“) reprezintă, teoretic, timpul necesar apariției unei arsuri; de exemplu, cu un produs avånd un factor de protecție solară 10 va dura de 10 ori mai mult timp pånă la apariția unei arsuri decåt în lipsa protecției. ANPC îi sfătuiește pe consumatori să achiziționeze cosmetice numai din magazine și/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță fiscală), de care vor avea neapărat nevoie în caz de o eventuală reclamație.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















