Temperaturile extrem de ridicate au cauzat victime omeneşti şi au adus România în pragul celei mai mari secete înregistrate vreodată în România. Rezervele de apă ne-ar mai ajunge doar 50 de zile, iar furtunile violente afectează întreaga ţară. Până în prezent, au fost distruse peste 1,2 milioane de hectare de terenuri agricole, însă ministrul Agriculturii ne asigură că nu va exista o criză a grâului deoarece în Europa există un excedent de 12 milioane de tone. În ceea ce priveşte apa, în Iaşi deja autorităţile au cerut populaţiei să treacă la raţionalizarea consumului.
Vară caniculară ce a provocat victime omeneşti. Ne ameninţă o secetă extremă, cea mai gravă din cele înregistrate în Romania. Culturile au început să fie compromise şi încep raţionalizările la apă, deocamdată, în anumite zone. -Seceta prin care trecem acum este mult mai severă decat cea care ne-a afectat în anul 1946. Atunci Romania a fost ameninţată de foamete. Acum lipsa apei din sol este mult mai mare, ca urmare a deficitului mare de precipitaţii-, spun specialiştii în materie. Lucia-Ana Varga, secretar de stat în Ministerul Mediului, ne -linişteşte-: -Încă 50 de zile avem rezerve în lacurile de acumulare.-. Ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş, a declarat că peste 1,2 milioane de hectare de terenuri agricole au fost afectate de secetă. Numai o mică parte dintre fermieri, cei ce şi-au asigurat culturile vor primi despăgubiri. -Intenţionez să schimb legea despăgubirilor astfel încat să existe pentru toată lumea obligativitatea de a asigura culturile-, a declarat Remeş. El a menţionat, totodată, că nu va exista o criză a graului, pentru că în Europa există un excedent de grau de 12 milioane tone, iar preţul pe plan mondial nu va creşte. Din datele Ministerului Agriculturii reiese că în 2007 productivitatea la hectar va fi de doar 1,6 tone de cereale, faţă de 5,2 tone, cat s-au obţinut în 2006. În ceea ce priveşte alimentarea cu apă, prefecturile şi administraţiile locale au demarat intervenţiile în regim de urgenţă în 16 localităţi din judeţele Bacău, Constanţa, Ialomiţa, Maramureş, Neamţ, Vaslui şi Vrancea. Şi autorităţile ieşene au cerut populaţiei să treacă la raţionalizarea consumului de apă şi sunt pregătite să o transporte cu cisternele în localităţile în care nivelul panzei freatice a scăzut îngrijorător. De asemenea, furtunile extreme din ultimele zile au dus la deconectarea multor localităţi de la reţeaua cu energie elecrică, un bărbat din Buzău a fost lovit de fulger, un altul din Sibiu a fost rănit după ce acoperişul unui bloc a fost luat de rafalele puternice iar pasajul gării Predeal a fost inundat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















