Normele de aplicare a Ordonantei 7/2001 privind impozitul pe venit, care stabilesc, printre altele, modalitatea de calcul a impozitului pentru avantajele in natura primite de salariati, cum ar fi prime de asigurare si utilizarea vehiculelor de serviciu, intra in vigoare de la inceputul acestui an. Ordonanta 7/2001 privind impozitul pe venit a fost aprobata prin Legea 493/2002, iar normele metodologice de aplicare au fost publicate, marti, in -Monitorul Oficial-. Actul normativ prevedea inca din forma initiala ca toate veniturile si avantajele, atat in natura, cat si in bani, obtinute de salariati, sunt considerate venituri impozabile. Normele contin insa o lista cu toate tipurile de avantaje si venituri, precum si modalitatea de calcul a valorii impozabile pentru acestea. Astfel, reprezinta avantaje impozabile folosirea vehiculelor de serviciu si a serviciilor telefonice in interes personal, precum si a apartamentelor de serviciu.
Valoarea utilizarii unui vehicul de serviciu cu titlu gratuit este calculata ca o cota lunara de 1,7% din valoarea acestuia. Pentru vehiculele cu folosinta mixta, evaluarea se face conform foii de parcurs, cu justificarea numarului de kilometri in interes personal. In cazul convorbirilor telefonice, angajatorul trebuie sa stabileasca o limita valorica, ce reprezinta convorbiri in interes de serviciu. Daca angajatul depaseste valoarea alocata si angajatorul plateste aceasta diferenta, suma respectiva va fi considerata venit impozabil.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















