Un Ion Iliescu oficial. Un Nastase optimist, dar usor incruntat. Un Vadim agitat. Un Stolojan macinand cuvinte seci printre dinti. Un Basescu razboinic in sala, cu gura pana la urechi pe holuri. Politicieni de toate soiurile, societate civila subtire, Patriarhul, presedintele Academiei, ambasadori, ministrul de externe al Portugaliei. Destul de putina lume a venit, ieri, la Palatul Parlamentului, sa regaseasca, alaturi de Ion Iliescu, celebrul -spirit de la Snagov- – o stare de consens national pentru sprijinirea integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. La final, o declaratie comuna si multe speech-uri mai mult sau mai putin bataioase.
Boicot din partea unui barbat -mic, negricios si cu cioc-
Cel mai trist om al zilei a fost Dumitru Costin, seful Blocului National Sindical. El a reclamat, imediat dupa ce a rostit un speech de la tribuna, ca telefonul sau mobil Sony-Ericcson, pe care il lasase in mapa, a fost furat. Costin a spus ca-l banuieste de furt pe un barbat care a stat langa el, -mic, negricios si cu cioc-.
Vadim, in alerta
Ziua nu a fost lipsita de emotii. Liderului peremist, Corneliu Vadim Tudor, i s-au intamplat doua evenimente mai zbuciumate. Primul, cand s-a terminat discursul lui Iliescu si Vadim a dorit sa-i urmeze la microfon, in locul lui Nastase. -Da, draga, dar dupa pauza-, l-a luat la sentiment Ion Iliescu, sub privirile contrariate ale premierului, care se pregatea sa se adreseze salii. Al doilea moment special cu C.V. Tudor a avut loc imediat dupa ce partidele au semnat acordul de sustinere a integrarii Romaniei in UE. Dupa propriile-i marturisiri, Vadim a coborat de la parafare in acelasi lift cu presedintele si prim-ministrul. Fruntasul PRM a avut o presimtire macabra pe care a impartasit-o celor doi: -Doamne fereste, domnule presedinte, daca va cadea liftul asta cu noi, ramane tara fara cei mai importanti lideri politici-.
Fiecare pe limba lui
Discursurile care s-au rostit in Sala Rosetti au fost in majoritate optimiste, pline de elan si de bune intentii. La declaratiile de sustinere cerute de spiritul reconciliator al lui Ion Iliescu, fiecare a atasat mici divagatii personale, in functie de problemele cu care se confrunta in prezent. Traian Basescu: -Ne va fi foarte greu sa ne demonstram buna-credinta cand, pe criterii politice, partidul aflat la putere distruge cea mai importanta institutie a administratiei publice, Primaria Capitalei-. Nastase: -In Romania, procentul de euro-optimisti este cel mai mare dintre tarile candidate. Este firesc sa dorim ca cetatenii nostri sa fie si euro-realisti-. Vadim: -Nu credeam c-o sa fim contemporani cu Platon, Leonardo da Vinci, Beethoven-. Varujan Pambuccian: -Domnul prim-ministru a spus niste lucruri care mi-au mers la inima. In primul rand, ca in Romania se face prea mult lohn. Lohnul este o mare pacoste-. Vadim: -Iisus Hristos a spus: va voi face pescari de oameni, nu vanatori de oameni…- etc.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















