
Relația românilor cu băncile s-a deteriorat în prima parte a acestui an. În perioada ianuarie – iulie 2010, la nivelul Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor au fost înregistrate 2096 de reclamații împotriva societăților bancare. Putem spune că, față de anul trecut, numărul reclamațiilor este în creștere, avånd în vedere faptul că în tot cursul anului 2009 au fost înregistrate în jur de 3000 de reclamații.
Dintre numeroasele probleme de care s-au plåns romånii, existența unor clauze abuzive în contractele de credit i-a deranjat pe cei mai mulți dintre reclamanți, potrivit datelor comunicate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) la solicitarea Curentul.
Clauzele abuzive sunt urmate în clasamentul celor mai frecvente plângeri de majorarea dobânzilor la credite și de perceperea unui comision de risc după intrarea în vigoare a prevederilor OUG 50/ 2010.
Potrivit reprezentanților departamentului de produse și servicii financiar-bancare din cadrul ANPC, din cele 2096 de reclamații împotriva societăților bancare înregistrate în perioada ianuarie-iulie 2010, 241 de plângeri pentru existența unor clauze abuzive în contractele de credit au fost înaintate la instanță. Totodată, au fost aplicate 139 de amenzi în valoare totală de 1.549.500 lei.
Avalanșă de plângeri după intrarea în vigoare a OUG 50/2010
Intrarea în vigoare a Ordonanței care transpune directiva europeană cu privire la creditare – OUG 50/2010 a dus la o creștere a numărului de reclamații privind perceperea comisionului de risc aferent contractelor de credit aflate în derulare. Potrivit datelor ANPC, din luna iunie până în 9 august 2010 au fost înregistrate 1.295 de reclamații, dintre acestea 828 au fost pe servcii bancare, 345 vizând creditele. Din cele 345 de reclamații având ca obiect creditele, 77 se referă la perceperea comisionului de risc.
„Până la data apariției OUG 50/2010, cazurile în care au fost constatate clauze abuzive în contracte au fost înaintate în instanță. După această dată, pentru reclamațiile cercetate, în urma cărora au fost constatate încălcări ale OUG 50/2010 în ceea ce privește comisionul de risc, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, amenzile aplicate fiind de 140.000 lei. Totodată a fost dispusă și măsura de restituire a contravalorii comisionului perceput după data intrarii în vigoare a actului normativ menționat“, precizează reprezentanții ANPC.
De asemenea, imediat după intrarea în vigoare a ordonanței privind creditarea, ANPC a primit mai multe reclamații referitoare la comisionul de rambursare anticipată. Acestea au fost soluționate, iar consumatorii au primit banii înapoi.
Reguli noi
Ordonanța de Urgență nr. 50/2010, prin care sunt adoptate prevederi ale Directivei Europene 48/2008, a intrat în vigoare pe 21 iunie, prevederile noului act normativ aplicåndu-se atåt contractelor noi, cåt și celor aflate în derulare, indiferent de valoarea acestora. Instituțiile de creditare au la dispoziție 90 de zile pentru modificarea prin acte adiționale a contractelor de creditare aflate în derulare în conformitate cu noile reglementări.
Ordonanța prevede un comision de rambursare anticipată a creditelor – de consum, ipotecare sau de leasing – de 1% din valoarea sumei rambursate anticipat, dacă pånă la scadența contractului a rămas mai mult de un an, și de 0,5% dacă pånă la scadență a rămas mai puțin de un an.
Totodată, numărul comisioanelor aferente derulării contractului de credit este limitat la patru (comision de administrare credit, comision de penalizare pentru întårzierea la plată, comision de rambursare anticipată dacă dobånda e fixă și comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor).
Suplimentar, creditorul are dreptul să perceapă doar un comision de analiză dosar (numai în cazul în care acceptă creditarea) și un comision aferent costurilor cu asigurarea (doar pentru situațiile în care este prevăzută asigurare, fiind excluse contractele de descoperit de cont, creditul de consum etc). Actul nomativ prevede atåt interzicerea explicită a unor comisioane pentru operațiuni cu numerar pentru plata ratelor la credit sau tragerea tranșelor din credit, cåt și obligația de a calcula dobånda variabilă în mod transparent. Formula de calcul trebuie să aibă ca referință Robor/Libor/Euribor/dobånda de referință BNR, marja fixă nu poate fi modificată de creditor pe durata contractului decåt în favoarea consumatorului, iar intervalele de timp la care se recalculează dobånda sunt doar cele care au fost prevăzute în contract. Pentru contractele noi, creditorul trebuie să prezinte consumatorului, înainte de semnare, un formular standardizat cu toate datele tehnice ale creditului, inclusiv DAE, formula de calcul a dobånzii și suma totală ce urmează a fi rambursată. Creditorul trebuie să prezinte consumatorului contractul de credit cu cel puțin 15 zile înainte de semnare.
Consumatorul are dreptul ca, în termen de 14 zile de la semnare, să renunțe la respectivul contract de credit, necondiționat, fără justificări, fără a invoca motive.
Controversata rambursare anticipată
Bancherii au cerut ca noile prevederi să nu se aplice creditelor în derulare sau împrumuturilor ipotecare sau cu garanții imobiliare, întrucåt Directiva nu acoperă aceste domenii. Instituțiile financiare erau obligate să modifice aproximativ 8 milioane de contracte, iar notificarea clienților s-ar fi transpus în costuri de milioane de euro pentru acestea, potrivit Asociației Romåne a Băncilor (ARB).
La întålnirile cu delegația FMI și CE, băncile au solicitat, și obținut, ca noua scrisoare de intenție să conțină o prevedere care să oblige Guvernul să modifice ordonanța de urgență în limitele normelor UE și să se renunțe la refacerea contractelor în derulare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















