
Premierul Emil Boc a declarat ieri la postul public de televiziune că se poate considera lider de sacrificiu în aceeași măsură ca Sarkozy, Merkel sau Zapatero, politicieni care, potrivit unei analize invocate de acesta, au pierdut foarte mult din popularitate din cauza măsurilor luate. ”Mă pot considera lider de sacrificiu în măsura în care și Sarkozy, Merkel sau Zapatero sunt lideri de sacrificiu. Mi-au adus colegii mei zilele trecute o analiză a principalilor lideri europeni care, din nefericire, au scăzut foarte mult în popularitate din cauza măsurilor aspre pe care a trebuit să le ia. (…) Sunt lideri și de dreapta, și de stânga. (…), criza aceasta nu are ideologie și îi lovește din punct de vedere al popularității pe toți liderii care sunt obligați (…) să își asume măsuri aspre”, a spus Boc, precizând totodată că nu se teme de posibila moțiune de cenzură social-democrată din toamnă. Potrivit acestuia, indiferent de rezultatul acesteia, va continua procesul de restructurare al instituțiilor pentru completarea procesului de modernizare al României.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















