Home Politic Băsescu cere Legislativului să reexamineze pragul de 30% de la referendum

Băsescu cere Legislativului să reexamineze pragul de 30% de la referendum

DISTRIBUIŢI

Președintele Traian Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii care prevede validarea referendumului cu participare de cel puțin 30% și cu cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puțin 25%, pe motiv că în această formă nu se asigură o reprezentativitate suficientă. Președintele menționează, în cererea de reexaminare, că prin Legea pentru modificarea și completarea Legii 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului se introduce, sub aspectul condițiilor de validitate a referendumului, un cvorum de participare de cel puțin 30% și un cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puțin 25%, ambele raportate la numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. "Această soluție legislativă se regăsește în cazul referendumului privind revizuirea Constituției, al referendumului pentru demiterea Președintelui României, al referendumului cu privire la probleme de interes național și al referendumului local. În lipsa unei participări de cel puțin jumătate plus unul din corpul electoral, apreciem că noua variantă de reglementare a cvorumului de participare, aleasă de legiuitor, nu asigură o reprezentativitate suficientă de natură a conferi deciziei adoptate forța care să reflecte voința și suveranitatea poporului", susține Traian Băsescu.

Argumente prezidențiale

Șeful statului consideră oportună reglementarea unei participări de cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente "pentru ca referendumul să poată exprima, în mod real și efectiv, voința cetățenilor, voință ce constituie premisa unei manifestări autentic democratice a suveranității prin intermediul poporului". "Astfel, caracterul democratic al statului vizează participarea cetățenilor la conducerea treburilor publice și presupune ca deciziile să fie întemeiate pe voința poporului, de aceea democrația constituțională implică o guvernare realizată de către majoritate, în acord cu voința sa. În condițiile în care participarea la referendum a majorității cetățenilor, constând în jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, reprezintă atât un act de responsabilitate civică, cât și premisa unei manifestări democratice a suveranității prin intermediul poporului, considerăm că schimbarea acestei majorități ar putea avea efecte negative asupra exprimării voinței reale și efective a cetățenilor ce se va răsfrânge asupra întregii societăți" , susține șeful statului. Potrivit acestuia, păstrarea cvorumului de cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente pentru referendumul de revizuire a Constituției este cu atât mai justificat dacă avem în vedere că legea fundamentală a unui stat democrat are ca și trăsătură definitorie stabilitatea.

PDL susține pragul de 50%

Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat ieri pentru că democrat-liberalii consideră absolut normal demersul președintelui de a retrimite Parlamentului spre reexaminare legea prin care se stabilește un prag de prezență de 30% la referendum, adăugând că formațiunea pe care o conduce a susținut dintotdeauna ca pragul de validare a unei consultări populare să fie de 50%. "Nouă ni se pare o acțiune absolut normală. Noi întotdeauna am spus că nu poți să fii în situația în care să abordezi la referendum (cu prag de prezență de 30% – n.r.) chestiuni importante pentru stat, ca, de exemplu, Constituția să poată fi votată cu 12,5% din cei prezenți la vot, căci despre asta este vorba. Am spus, de asemenea, că din moment ce actuala Constituție a fost votată cu 50% plus un vot, de fapt, cu peste 60% în 1991, iar în 2003 a fost revizuită tot cu peste 50% din voturile celor prezenți la urne, corect și acum ar trebui ca legea fundamentală să poată fi revizuită doar cu majoritatea celor care se prezintă la vot. Deci, întotdeauna am susținut aceste puncte de vedere", a afirmat președintele PDL.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.