
După ce în ultima vreme în PDL s-au creat tensiuni artificiale ca urmare a deselor încălcări ale disciplinei de partid de către așa-zisul grup al disidenților din partid (n.r. – Cristian Preda, Sever Voinescu, Radu F. Alexandru și Monica Macovei), președintele PDL, Emil Boc, a luat ieri poziție împotriva acestora, declarând că începe „un moment zero“ în care orice europarlamentar, parlamentar sau demnitar al partidului care iese din limitele statutului va suporta rigorile prevăzute în document. Potrivit acestuia, orice demnitar are un cadru de exprimare și manifestare în BPN al partidului și va fi ascultat „acolo unde se iau decizii“. Practic, atitudinea lui Boc vine într-un moment delicat pentru tabăra democrat-liberală care în bătălia cu austeritatea asumată pare că s-a divizat în mai multe grupuri, imposibil de pacificat cu vorba bună. De aceea, întoarcerea la statutul partidului și, implicit, la disciplina internă trebuie să elimine diversiunile construite pe la colțuri cu privire la așa-zisul „război PDL-PDL“, în contextul în care nou-veniții în partid au ridicat pretenții la funcții.
Întoarcerea la statut și la regulament…
Președintele PDL a mai precizat ieri că odată luate deciziile, trebuie respectate de toată lumea. Întrebat de jurnaliști ce înseamnă rigorile statutului, Boc a apreciat că persoanele vizate trebuie să respecte deciziile formațiunii și să nu aibă poziții contrare partidului. Potrivit acestuia, beneficiarii actualelor măsuri de austeritate vor fi, în 2012, democrat-liberalii și cei care susțin Guvernul, pentru că țara va fi scoasă din criză.
„Practic, PDL are în față o provocare istorică, acea provocare de a face ceea ce trebuie pentru România, cu costuri electorale de moment, dar cu beneficii pentru țară și partid pe termen mediu și lung. Principalii beneficiari ai măsurilor aspre, dureroase, grele, din punct de vedere politic, pe care le luăm astăzi, corecte cu țara – câștigătorii vor fi, în 2012, PDL și partidele care susțin actuala coaliție de guvernământ, pentru că vom reuși să scoatem țara din criză și să o ducem pe creștere economică, cu echilibrele bugetare pe care le așteaptă toată lumea“, a spus președintele PDL. În chestiunea indisciplinei din PDL, șeful statului i-a criticat extrem de dur pe Voinescu, Preda și Radu F. Alexandru, care au avut poziții contrare cu deciziile partidului. Potrivit unor surse citate de agenția Mediafax, propunerea deputatului Sulfina Barbu privind o conducere interimară a partidului nu a avut susținere, chiar adepții ei bătând în retragere și propunând, în schimb, atribuții suplimentare pentru vicepreședinții partidului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















