Sesiunea parlamentară s-a încheiat, parlamentările continuă. Parlamentul ne-a dat nouă lapte, brânză, carne, ouă: pensionarii au primit mărirea pensiilor, agricultorii au primit subvenţii pentru fiecare hectar, Guvernul a primit abilitarea de a emite ordonanţe, şoferii au primit îndulcirea Codului rutier, PSD a primit TVR, PNL a primit CNA, şi, în fine, România a primit un Raport pozitiv de la Bruxelles graţie căruia a scăpat de clauza de salvgardare pe Justiţie. Raportul a stârnit oarecare agitaţie întrucât fostul ministru Monica Macovei a trimis o reclamaţie la CE cu câteva zile înainte iar ministerul Justiţiei însuşi a cerut Comisiei să scoată paragraful în care era lăudat DNA. Explicaţia e simplă: fiindcă DNA e creaţia dnei Macovei, dl Chiuariu n-a mai ţinut seama de nimic stabilind astfel un record al politicii Kamikadze. Cei doi miniştri erau de tot hazul şi necazul când comentau Raportul trăgându-l fiecare pe turta sa: dna Macovei sublinia laudele la adresa DNA, dl Chiuariu se lăuda cu ANI. Dna Rodica Stănoiu, complet derutată, l-a criticat întâi pe dl Chiuariu – -niciodată nu mi-aş fi permis ca ministru al Justiţiei să fac ceva în dezinteresul ţării- – după care a criticat Raportul: -acest raport este pervers întrucât reia fraze întregi ale dnei Macovei- şi ideea că -băieţii buni sunt la DNA şi băieţii răi sunt în Justiţie-. Perversitatea e că băieţii răi nu sunt şi în puşcărie. De fapt, cine mai ştie unde sunt băieţii buni şi unde sunt băieţii răi? Preşedintele însuşi îi confundă iar băiatul bun (-cetăţeanul- Arpad Paszkany din Cluj) dat exemplu de dl Băsescu fiindcă i-a pârât corupţia altora tocmai a înhăţat, cu concursul băieţilor buni din administraţie şi Justiţie, un teren de 70 de milioane de euro – teren ce aparţinuse Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj. Reţeta a fost aplicată şi la Universitatea similară din Bucureşti, care prin aceleaşi tertipuri, a dat terenuri de sute de milioane de euro unuia din ginerii lui Ion Dincă. Lecţia de agronomie: ai o moşie, dă-mi-o mie! Cetăţeanul Paszkany a intrat în posesia terenului chiar în luna mai a.c. când dl Boc era prea ocupat cu altele pentru a observa ce se petrece la Cluj. Cum se vede, băieţii buni lucrează mână-n mână cu băieţii răi iar partea proastă e că toţi au mâini lungi şi minte scurtă. Ca urmare şi electoratul îi confundă: 34% din români cred că PD e la putere, 30% cred că PD e în opoziţie iar 10% cred că PSD e la putere şi PNL e în opoziţie. Rezultă că, PSD, PNL şi PD ocupă tot, şi la putere şi în opoziţie, dar nu pe rând, ca altădată, ci deodată: în loc de 3 poli (stânga, centru, dreapta) avem un tripou.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















