Home În Lume Hotel Ritz-Carlton la Moscova pentru oligarhii rusi

Hotel Ritz-Carlton la Moscova pentru oligarhii rusi

DISTRIBUIŢI

În Rusia a fost inaugurat primul hotel de lux marca Ritz-Carlton. Costul unei camere la hotelul moscovit porneşte de la 1000 de dolari pe noapte. Grandioasa construcţie ce încearcă să se ridice la renumele de cel mai scump oraş pentru exhpaţi a fost ridicată pe locul fostului hotel al agenţiei de turism sovietice Intourist, în apropiere de celebra Piaţă Roşie, relatează Reuters.

Noul hotel Ritz-Carlton impune un nou standard în metropola aflată în plin **boom** economic şi febră a consumului.

O noapte în apartamentul prezidenţial – al cărui living este prevăzut cu geamuri antiglonţ – costă puţin peste 16.000 de dolari, preţ care nu include şi micul dejun. Totuşi, amatorii pot servi, contra unui tarif suplimentar de 700 de dolari, un **mic dejun al ţarului**, cuprinzand, între altele şampanie şi caviar de cele mai rafinate mărci şi specialităţi ca omletă de trufe.

Este de aşteptat însă ca 80% dintre clienţii hotelului să fie, cel puţin pentru început, străini. în pofida unei elite cu venituri mari, salariul mediu al ruşilor este de circa 500 de dolari, ceea ce face noul hotel de lux inaccesibil pentru marea majoritate.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.