
Relu Fenechiu, fostul ministru intrat, mai deunăzi, în „clubul select“ al politicienilor pușcăriabili, nu s-a bucurat nici măcar de încrederea lui Dragoș Stănescu, bulibașa comunității de romi din comuna Grajduri, unul dintre importanții lui „parteneri“ de afaceri. În schimb, mult mai puțin cunoscător într-ale psihologiei, naivul Victor Ponta l-a lăudat pe Fenechiu până în ultima clipă. „Sigur că îmi pare rău de Relu Fenechiu, dar eu nu cunosc ce e în dosar și nu am vorbit niciodată despre dosar, pentru că nu am cum să mă pronunț pe ceva ce nu știu. V-am spus strict personal că a fost un ministru foarte bun și foarte eficient domnul Fenechiu, îmi pare rău că nu mai face parte din Guvern, dar în viața politică… e o viață periculoasă.“ Iar asta după ce, chiar în ziua pronunțării sentinței, premierul nu a ezitat să se amestece în treburile Justiției și să le sugereze judecătorilor că ar fi bine să i-l achite pe ministrul pe care el însuși și l-a susținut până în pânzele albe.
Deosebit de complex, „dosarul Transformatorul“ a pus în evidență un întreg lanț infracțional din care au făcut parte atât afaceriști „cu ștaif“ și plini de pretenții, inclusiv Relu Fenechiu și Lucian, fratele lui. În ceea ce-l privește pe Relu Fenechiu, procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au acuzat de 46 de infracțiuni de corupție: complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată, concret 39 acte materiale și complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată materializate în șapte acte materiale. Iar asta după ce, acum câțiva ani, s-a anunțat că, în urma unor investigații, au ieșit la iveală o serie de nereguli la Sucursala de Întreținere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova. Concret, în perioada 2002-2005, SISEE Moldova a achiziționat transfomatoare de mare putere și întrerupătoare de la un grup de patru firme – SC La Rocca, SC Tehnorom, SC Fene SRL și Sc Europlus. Toate aceste firme sunt din Iași, avându-i ca asociați, acționari sau administratori pe Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu și Mihai Bogdan Damian. Conform anchetatorilor, din documentele oficiale emise de Electrica rezultă că s-au cumpărat de la aceste companii, transformatoare și întrerupătoare noi pentru care a și plătit prețul pieței. În realitate, acestea dispozitive, erau vechi de două-trei decenii, fiind produse între anii 70 și 80. Mai mult, erau nefuncționale, nu puteau fi reparate și, prin urmare, nu au putut fi folosite de Electrica vreodată. De altfel, potrivit rechizitoriului procurorilor, Fenechiu ar fi cumpărat o serie de transformatoare vechi de la Dragoș Stănescu, bulibașa romilor din comuna Grajduri și care se ocupă cu comerțul cu fier vechi. Unele surse vorbesc despre faptul că Stănescu, la rândul lui, a cumpărat aceste transformatoare din toată țara, și a plătit pentru ele exact prețul pentru fier vechi. Mai mult decât atât, anchetatorii au mai bănuit că o parte din transformatoarele cumpărate de Fenechiu de la bulibașa Stănescu ar fi fost furate de către acesta din urmă. Ziariștii din presa locală au scris, la rândul lor, că transformatoarele au fost achiziționate de Stănescu prin firme care, de fapt nu există. Este vorba despre trei firme care „nu pot fi găsite în baza de date a Registrului Comerțului, iar datele de identificare de pe facturi sunt ilizibile (codul fiscal și numărul de registru). Aceste facturi demonstrează că sumele de bani au intrat ilegal în conturile lui Stănescu și Fenechiu și că aceste facturi false nu au fost decât o acoperire pentru transformatoarele care au fost furate, deoarece cei doi nu au cum să demonstreze cum au fost dobândite“ afirmau în 2006 jurnaliștii de la Ziarul de Iași. Tot cam pe atunci, bulibașa Stănescu a început să se văicărească la toți cei dispuși să-l asculte, că nu mai vrea să facă afaceri cu Relu Fenechiu deoarece liberalul le strică imaginea de oameni de afaceri cinstiți. “Fenechiu ne-a stricat imaginea de oameni cinstiți“, se plângea bulibașa romilor din Grajduri. Ei, dar asta se petrecea de mult, pe vremea în care Relu Fenechiu anunța că pe cățelul lui îl cheamă Ponta, iar actualul premier nici măcar nu visa că va ajunge să ocupe fotoliul de la Palatul Victoria.
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















