În ciuda gafelor pe care le-a făcut în ultima vreme, Alexandru Tudor a fost delegat de UEFA în fruntea brigăzii de arbitri din România care va conduce partida contând pentru manșa a doua a play-off-ului Europa League, ediția 2010-2011. Este vorba de returul dintre formația ucraineană Tavria Simferopol și Bayer Leverkusen, în primul joc germanii impunându-se pe teren propriu cu un sec 3-0. Astfel, Tudor îi va avea colegi la meciul programat astă-seară, ora 21, pe mai vechii săi colaboratori Cristian Nica din Ploiești, respectiv constănțeanul Aurel Onița, rezervă fiind Radu Petrescu. Pe de altă parte, după deplasarea în peninsula Crimeea, unde se află situat orașul Simferopol, „Brad Pitt“ va conduce duminică, în „Liga lui Nea Mitică“, jocul dintre Oțelul Galați și FC Brașov din cadrul etapei a șasea, unde sperăm să nu mai facă greșeli grave de arbitraj, cum ne-a obișnuit în ultima vreme.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















