Fermierii si procesatorii de zahar solicita Ministerului Agriculturii sa promoveze in cel mai scurt timp actele normative necesare redresarii acestui sector, se arata intr-un comunicat al Patronatului Zaharului din Romania. Patronatul sustine ca interesele membrilor sai sunt afectate de marile cantitati de zahar rafinat importate din UE, Polonia si Moldova.
-Consideram ca importul de zahar rafinat de pe diverse relatii reprezinta principalul pericol pentru producatorii romani, deoarece pretul este cu mult sub pretul de cost al zaharului obtinut din sfecla de zahar sau din rafinarea zaharului brut-, se mai arata in comunicat.
Reprezentantii patronatului afirma ca proiectul de hotarare de guvern privind majorarea taxelor vamale de la 45% la 90% pentru zaharul rafinat si de la 45% la 60% pentru zaharul brut a fost avizat de toate ministerele implicate. De asemenea, actul normativ privind majorarea taxelor vamale la importul de zahar brut provenit din tari SGCP (Sistemul General de Preferinte Comerciale) de la 30% la 45% este inca la Ministerul Agriculturii.
Patronatul mai solicita ministerului sa urgenteze elaborarea unei legi pentru eliminarea taxelor vamale la importul de zahar rafinat in zonele defavorizate si sa stabileasca un contingent de 10.000 de tone pentru importul din Republica Moldova. -De la inceputul anului curent au fost importate aproximativ 9.000 de tone de zahar rafinat din aceasta tara, ceea ce demonstreaza necesitatea instituirii cat mai rapide a masurii de salvgardare-, informeaza comunicatul.
Asociatia Nationala Interprofesionala Zaharul si Patronatul Zaharul au cerut, in luna ianuarie, guvernului, sa majoreze, in cel mai scurt timp, taxele vamale pentru importurile de zahar brut si zahar alb. De asemenea, patronatele au solicitat executivului sa elimine scutirile de taxe vamale acordate importatorilor de zahar rafinat din zonele defavorizate si sa introduca un contingent anual pentru importurile din Republica Moldova.
In luna februarie, Ministerul Agriculturii a anuntat ca taxele vamale la importurile de zahar ar putea fi majorate in vederea stimularii productiei interne de sfecla de zahar si a sustinerii investitiilor realizate in sectorul de prelucrare. -Decizia ar putea fi luata chiar saptamana viitoare, pentru ca sezonul de insamantari va incepe foarte curand-, a declarat, la acea vreme, Valeriu Steriu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii, insa reglementarea nu a intrat inca in vigoare.
Productia interna de zahar din sfecla de zahar din 2002 a fost de 67.000 de tone, in crestere cu 17.000 de tone, fata de anul anterior. Pentru acest an, productia este estimata la aproximativ 100.000 de tone.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















