
Dafora (DAFR) a semnat un contract pe patru ani cu Chevron pentru servicii de foraj în zona Bârlad începând din această toamnă, contractul incluzând săparea de sonde conform programului de explorare al companiei americane, a anunțat luni firma din Mediaș.
„Dafora va executa servicii de foraj onshore pentru Chevron în zona Bârlad pe o durată de 4 ani începând din această toamnă. Contractul include săparea de sonde conform programului de explorare al companiei Chevron. Instalația de tip F320 (Rig 14) va finaliza în curând lucrările la un alt proiect în derulare, urmând ca mai apoi să fie inclusă într-un program de modernizare pentru aducerea acesteia la parametrii solicitați de client“, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Dafora Bursei de Valori București (BVB). Dafora nu precizează valoarea contractului. Chevron a obținut, în 11 iulie, acordul de mediu pentru amplasarea sondelor de foraj și explorarea gazelor de șist în trei zone din județul Vaslui. Chevron mai deține concesiuni și în Dobrogea. Chevron intenționează să înceapă în a doua jumătate a acestui an forarea unui puț de explorare a gazelor de șist în județul Vaslui și va iniția studii seismice pentru cele trei perimetre din județul Constanța.
Orașul Bârlad a fost scena a numeroase proteste populare îndreptate împotriva explorării și a posibilei exploatări a gazelor de șist. Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a anunțat că România deține, în prezent, rezerve de 1.444 miliarde metri cubi de gaze de șist, rezerve care ne plasează pe locul trei în Europa, după Polonia și Franța. În cursul anului trecut, în urma anunțului Comisiei Europene, „DG Energy“, în calitatea sa de instituție coordonatoare a activităților din domeniul explorării și exploatării resurselor naturale, a înaintat o propunere de proiect pentru obținerea unui grant în vederea organizării unor dezbateri publice și desfășurării de campanii de informare privind gazele de șist. În acest sens, potrivit datelor oferite de această instituție, la sfârșitul anului 2012, în urma analizei proiectelor primite, „DG Energy“, a anunțat ANRM că proiectul propus a fost selectat pentru cofinanțare, prin inter mediul grantului european. Campania se va încheia la sfârșitul acestui an prin organizarea a două dezbateri publice în regiunile Bârlad și Dobrogea, regiunile care prezintă interes privind gazele de șist. Concret, dezbaterile și campaniile de informare au ca obiectiv dezvoltarea unui dialog cu cetățenii, pentru ca aceștia să afle mai multe informații legate de procesele de explorare și exploatare acestor resurse.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















