Şeful Guvernului, Călin Popescu Tăriceanu, le-a promis pensionarilor că medicamentele ar putea fi compensate pentru ei cu pană la 90 la sută dacă vor exista resurse financiare, iar sistemul electronic de monitorizare a cheltuielilor din sistemul medical va fi aplicat pană la începutul anului viitor.
Însă la o analiză mai atentă, am putea considera declaraţia premierului ca fiind una strict populistă, în condiţiile în care -atacă- pensionarii în punctele lor cele mai sensibile: medicamente ieftine şi pensii mari. Visul oricărui pensionar! Mai că le vine să-l simpatizeze. Însă lucrurile nu sunt chiar atat de simple. Se pare că Tăriceanu uită de criza de medicamente din 2004 şi nu face decat să calce pe urmele PSD-ului, care s-a gandit în acel an să facă aceeaşi -faptă bună-, compensand medicamentele pentru pensionari tot cu 90 la sută. Ce a ieşit? Paralizarea circuitului furnizor-vanzător-beneficiar. Multe dintre farmacii nu mai eliberau medicamente compensate din cauza datoriilor mari pe care le aveau faţă de furnizori şi pe care nu aveau de unde să le plătească. Şi asta pentru că nu erau suficienţi bani la buget. Adică farmaciile erau în blocaj, iar pensionarii nu mai găseau medicamentele. Evident, în 2005 s-a diminuat considerabil numărul de medicamente compensate şi s-au eliminat compensatele cu 90 la sută. Ţinand cont de experienţa neplăcută din trecut, ne gandim atunci oare cum s-ar putea realiza acest lucru pentru pensionarii care mai cred în promisiunile menite doar să atragă audienţa?
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















