Conducerea Consiliului Județean (CJ) Giurgiu va relua discuțiile cu Ministerul Transporturilor privind reducerea taxei pe Podul Prieteniei la nivelul practicat de partea bulgară dar deocamdată taxele rămân la același nivel.
„Chiar ieri am avut o discuție de două ore și jumătate la Consiliul Județean Giurgiu cu noul guvernator al districtului Ruse (Bulgaria) privind taxa de pod și reducerea acesteia cel puțin la nivelul practicat de partea bulgară dar o decizie în acest sens se va putea lua după ce avem ministru al transporturilor, domnul Victor Ponta fiind interimar“, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, vicepreședintele CJ Giurgiu, Dumitru Gavrilă.
El spune că existase o discuție cu fostul ministru al transporturilor, Relu Fenechiu, privind reducerea taxei de pod la trecerea Podului Prieteniei începând cu data de 1 august 2013 dar acestea vor trebui reluate cu noul ministru al transporturilor. Totodată, vicepreședintele CJ Giurgiu Dumitru Gavrilă spune că nu se pune problema închiderii circulației pe Podul Prieteniei.
„Singurele lucrări pe care le au de făcut bulgarii sunt în apropierea unui sens giratoriu de la intrarea în Ruse și pentru acest lucru circulația va fi deviată acolo dar nu se va închide circulația pe pod“, a completat Dumitru Gavrilă.
În prezent, taxa la Podul Prieteniei este de 2 euro în partea bulgară și de 6 euro în partea română pentru autoturisme, de mai mulți ani fiind discuții între partea română și partea bulgară pentru practicarea aceluiași nivel de taxe de o parte și de alta a trecerii podului.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















