Acasă Actualitate Hayssam cere justiției redeschiderea tuturor dosarelor sale

Hayssam cere justiției redeschiderea tuturor dosarelor sale

DISTRIBUIȚI

Omar Hayssam a arătat miercuri, la Tribunalul București, unde se judecă propunerea de arestarea preventivă a lui pentru înșelăciune și delapidare, că solicită atât justiției române, cât și autorităților internaționale, să-i fie redeschise toate dosarele, pentru "aflarea tuturor adevărurilor".
Hayssam a fost adus miercuri la Tribunalul București pentru judecarea propunerii de arestare preventivă făcută de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) în dosarul în care este acuzat de înșelăciune și delapidare.
În sala de judecată, el a arătat că este încă traumatizat în urma acțiuni de aducere a sa în România și că mai vrea timp pentru angajarea unui avocat și pentru pregătirea apărării.
Hayssam a mai spus, răspunzând la întrebările instanței, că de-abia în cursul zilei de marți a a putut lua legătura cu familia sa și că tot marți i-a fost adusă la cunoștință citația în acest dosar.
"Vreau redeschiderea tuturor dosarelor mele, pentru aflarea tuturor adevărurilor. În acest dosar nu știu despre ce este vorba", a mai declarat Hayssam, în sala de judecată.
Judecătoarea cazului, Brândușa Elena Gheorghe, i-a atras atenția lui Hayssam că are cunoștință despre ce este vorba în acest dosar, că inițial a participat la actele de urmărire penală și că a dat inclusiv o declarație în fața procurorilor, în faza de urmărire penală, iar ulterior a decis să părăsească România.
"Exact, sincer, vă spun nu știu conținutul dosarului sau despre ce este vorba", a replicat Hayssam.
În final, acesta a declarat, în fața magistratului, că a cerut justiției române și autorităților internaționale "redeschiderea dosarelor". "Să se rejudece, ca să pot aduce probe, să arăt toate adevărurile, să se știe tot", a mai spus Hayssam.
Procurorul prezent la ședință a arătat că cererea de acordare a unui termen este admisibilă, iar în acest context instanța a admis-o, cu amendamentul de a acorda un termen foarte scurt, respectiv de doar două zile, când Hayssam va fi adus din nou la tribunal, pentru judecarea propunerii de arestare.
Omar Hayssam a insistat în fața instanței să se acorde un termen mai lung, pe motiv că în cele două zile nu ar avea cum să rezolve problema angajării unui apărător ales, în condițiile în care dreptul său la vizită s-a consumat marți, când și-a văzut familia, iar în plus nu are nici telefon mobil, de pe care să poată lua legătură cu avocații sau familia.
Instanța și-a menținut poziția, astfel că propunerea de arestare preventivă în acest caz va fi luată în discuție vineri.

Mihaela Dobrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.