Home Actualitate Bunurile lui Hayssam, scoase la licitație

Bunurile lui Hayssam, scoase la licitație

DISTRIBUIŢI

O parte din averea lui Omar Hayssam se află sub sechestru dispus de procurori în ultimul dosar în care sirianul este judecat, fiind acuzat de înșelăciune, delapidare și spălare de bani fapte care au produs statului un prejudiciu de aproape 40 de milioane de lei și 4,2 milioane de dolari.
Procurorii DIICOT au explicat, într-un comunicat de presă, că în dosarul în care a fost documentată activitatea frauduloasă a lui Omar Hayssam, împreună cu patru complici, prin intermediul grupului de firme Rio-Bucovina "au fost dispuse și aduse la îndeplinire măsuri asiguratorii". Astfel, procurorii au dispus sechestrul pe conturile bancare ale sirianului, un apartament, o clădire și un teren  din Capitală și două terenuri în Otopeni, precum și un cont personal al sirianului cu suma de 10.780 dolari.
Grosul bunurilor sechestrate aparțin însă firmelor controlate de sirian, respectiv toate conturile din bănci aparținând a 47 de societăți comerciale, un cont de un milion de euro și un autoturism aparținând societății SC City Center SRL.
În același dosar, prin ordonanța din 28 noiembrie 2005, "s-a dispus poprirea sumelor de 7.744.893.066 Rol datorată de SC City Center SRL către SC Kaiser Trading SRL și asupra sumei de 6.273.855.287 Rol datorată de SC City Center SRL către SC Dorothea Trading SRL", se arată în comunicat. În plus, toate bunurile fabricilor de îmbuteliat ape și sucuri de la Vatra Dornei respectiv Timișoara se află în continuare indisponibilizate.

Mihai Niculescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.