
România – Albania, astăzi de la ora 21:00
Echipa națională a României pornește, în această seară, într-o nouă încercare de a se califica la un turneu final. Primul pas spre Campionatul European din 2012 trebuie făcut împotriva Albaniei, care s-ar mulțumi și cu un punct.
„Tricolorii“ vor face tot posibilul să ajungă la al doilea CE consecutiv, după ce în 2008 au părăsit competiția încă din faza grupelor, unde au dat peste Italia, Franța și Olanda. Cu o echipă și un staff tehnic schimbate aproape în totalitate, România debutează astăzi în preliminariile turneului final din 2012, împotriva Albaniei. Cu toate că numele adversarului nu sperie pe nimeni, un pas greșit ar putea produce o revoluție în sânul reprezentativei și ar micșora încă din start șansele de a ajunge în Polonia &Ucraina.
Selecționerul Răzvan Lucescu susține că nu se pune problema ca jucătorii pe care îi va trimite în teren să nu fie motivați, în ciuda zvonurilor din ultimele zile. „În sfârșit, ne aflăm în fața unui meci oficial, în care va trebui să ne concentrăm și să jucăm gândindu-ne la ceea ce urmează. Atmosfera este excelentă, jucătorii sunt foarte motivați, i-am văzut implicați la antrenamente, chiar dacă în presă s-a încercat prezentarea unei alte fețe a echipei naționale“, a declarat antrenorul.
Meciul România – Albania va avea loc în această seară, la Piatra Neamț, de la ora 21:00, și va fi transmis în direct de TVR 1.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















