Programul naţional privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei merge greoi. Medicii de familie nu au primit încă fişele speciale cu evidenţa pacienţilor ce se vor prezenta pentru deja celebrele analize gratuite. Una peste alta, din prima tranşă de scrisori pentru analizele medicale gratuite distribuite în Bihor, 199 au ajuns la persoane decedate. Surprinzător este că situaţia nu este singulară, şi în Dolj înregistrându-se aceleaşi anomalii. Din prima tranşă de 22.075 de scrisori ce au trebuit împărţite în Bihor pentru persoanele născute în luna iulie, 199 au fost returnate deoarece destinatarii erau morţi. În Bihor, au fost înapoiate până acum 1.747 de scrisori de înştiinţare, pe lângă cele 199 adresate decedaţilor, 950 au fost adresate unor persoane care între timp şi-au schimbat domiciliul, 129 sunt plecaţi în străinătate, iar în cazul a 467 de scrisori e o nebuloasă totală.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















