
Clienții nemulțumiți vor mandata avocații să negocieze cu băncile și, eventual, să îi reprezinte în procese colective, după ce unele discuții purtate direct cu reprezentanții instituțiilor de credit nu au ajuns la niciun rezultat.
Avocatul Gheorghe Piperea spune că plângerile clienților nu au nicio legătură cu Ordonanța de Urgență 50 privind creditele de consum, ci cu unele clauze, considerate abuzive, care încalcă legi mai vechi. „De exemplu, în unele contracte dobânda este variabilă și stabilită în funcție de indicele de referință al băncii, afișat doar la sediul instituției. O lege din anul 2000 stabilește că clauzele opace, confuze care depind de bancă sunt nule“, a declarat Piperea, citat de Mediafax.
Totodată, el speră că băncile vor fi suficient de responsabile și atente astfel încât să se evite procesele, care ar fi „un coșmar“ pentru toată lumea.
„Astfel de procese prezintă un risc reputațional pentru bancă și sistemul bancar în totalitate“, a apreciat avocatul.
Clienții Volksbank sunt primii care au început o amplă ofensivă împotriva băncii, prin organizarea în grupuri pe Internet, unde discută despre problemele pe care le întâmpină în relația cu instituția de credit. Ulterior, exemplul lor a fost urmat de clienți ai BCR, Bancpost, Raiffeisen și Banca Transilvania.
Mai mult, clienții Volksbank și ai BCR s-au întâlnit săptămâna trecută, iar în urma presiunii realizate, numărul celor care fac parte din grupurile de pe Yahoo a urcat de la circa 600 la aproape 1.500 de persoane și, respectiv, de la sub 400 la aproape 500 de persoane.
Negocieri pentru imagine
Conducerea Volksbank a acceptat să discute cu clienții nemulțumiți, dar în timpul întâlnirii care a durat peste trei ore nu a venit cu o ofertă concretă.
„Au făcut întâlnirea pentru imagine. Nu ne-au oferit nicio soluție, deși ne-au spus că preferă să nu existe un proces, să se ajungă la o înțelegere amiabilă. Totuși, ei au spus că vor remedia o parte din probleme, fiind destul de receptivi“, a declarat unul dintre clienții participanți la întâlnire. El a mai spus că unii dintre reprezentanții grupului de clienți ai Volksbank vor încerca să găsească niște clauze comune împreună cu departamentul legislativ al băncii.
Renegocierile îmbogățesc avocații
Un alt grup pe Yahoo este format din clienții Raiffeisen, acesta fiind înființat la mijlocul săptămânii și adunând până în prezent mai puțin de 100 de persoane.
Președintele Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen, a declarat că știe despre situația existentă și că banca are aproximativ 1,3 milioane de clienți cu credite. El a precizat că sunt anumiți oameni care consideră că datorită noilor reglementări pot renegocia toate costurile, lucru care nu este adevărat și care îmbogățește avocații.
„Noile reglementări sunt legate de transparență, nu au nimic de-a face cu ieftinirea creditelor și renegocierea contractele existente. Se uită scopul. (…) Dacă cineva spune că mă va da în judecată, atunci să mă dea în judecată și vom vedea ce se întâmplă în instanță“, a adăugat șeful Raiffeisen.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















