
Remanierea nu va afecta acordul României cu FMI
Restructurarea sectorului public trebuie să continue în anii următori, chiar dacă nu va mai fi nevoie de o consolidare fiscală bruscă, astfel încât în urma reformelor economia să devină mai eficientă și competitivă, a declarat sâmbătă șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
„A existat o ajustare substanțială a echilibrului fiscal datorită măsurilor foarte dificile, dar necesare, care au fost luate. Nu va fi nevoie de o consolidare de o asemenea mărime în 2011 și 2012, dar asta nu înseamnă că nu mai este nevoie de reforme pentru ca România să aibă o creștere economică mai rapidă și o economie mai eficientă și mai competitivă“, a spus Franks, la un seminar organizat de BNR cu ocazia aniversării a 130 de ani de activitate.
Reprezentantul FMI a menționat că dacă un stat nu trebuie să realizeze o consolidare fiscală bruscă, nu înseamnă că el nu trebuie să reformeze și mai mult sectorul public și să implementeze reforme structurale.
„Cred că trebuie continuată restructurarea sectorului public și cred că vedem unele inițiative în prezent, adică există reforma pensiilor, a doua rundă a reformei salariale, va exista o continuare a reducerii sectorului public, există inițiative de a lucra asupra sistemului de beneficii sociale“, a spus Franks.
El a precizat că o echipă tehnică a FMI se află în prezent la București și analizează eficiența cheltuielilor publice și modul de îmbunătățire a acesteia.
„Procesul de reformă trebuie să continue dincolo de 2010“, a mai spus oficialul FMI.
Franks a declarat că se așteaptă ca remanierea Guvernului să nu conducă la schimbări majore ale politicilor și să nu afecteze costurile de finanțare ale României sau eliberarea următoarei tranșe din acord.
„Sunt aici pentru conferința BNR, dar aseară am avut o întâlnire și cu premierul Emil Boc. În cadrul întâlnirii, premierul mi-a explicat că remanierea Guvernului nu va determina și o modificare a politicilor aplicate până în prezent“, a afirmat Franks.
Întrebat dacă remanierea Guvernului ar putea conduce la amânarea eliberării următoarei tranșe din împrumutul cu FMI sau la creșterea costurilor de finanțare a statului, Franks a răspuns negativ.
El a precizat că scrisorea de intenție va fi trimisă board-ului FMI în a doua jumătate a lunii septembrie.
În ceea ce privește posibilitatea unui nou împrumut, oficialul FMI a reiterat că Guvernul deja și-a exprimat această intenție în trecut, dar deocamdată o astfel de discuție este prematură.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















