Home Economic-Financiar Bancherii speră să modifice în Parlament ordonanța privind creditele de consum

Bancherii speră să modifice în Parlament ordonanța privind creditele de consum

DISTRIBUIŢI

Ghețea: Clienții nemulțumiți își pierd timpul prin tribunale

Bancherii insistă ca ordonanța privind creditele de consum să fie clară și cu aplicabilitate fără echivoc, astfel încât să nu creeze confuzii și probleme, chiar dacă se va aplica și pentru creditele deja acordate, a declarat președintele ARB, Radu Ghețea.
„Considerăm că, dacă se va aplica și la creditele vechi, trebuie ca ordonanța să fie clară și cu aplicabilitate fără echivoc, astfel încât să se evite ceea ce se întâmplă în acest moment. Ați văzut clienți nemulțumiți, oameni care merg și-și pierd timpul prin tribunale. Nu acesta era scopul“, a spus Ghețea, după o întâlnire cu reprezentanții opoziției.
Șeful ARB a arătat că bancherii vor realiza un material cu detalii privind Ordonanța de Urgență 50, pe care îl vor transmite și la Senat. El a precizat că amendamentele transmise deja la comisiile de specialitate de la Senat și Camera Deputaților, neacceptate până în prezent, vor fi actualizate.
„Dorim, în măsura în care nu se poate ține cont de opinia noastră inițială, ca ordonanța să se refere strict la ceea ce reprezintă prevederile Directivei 48, atunci trebuie ca ordonanța actuală să fie modificată, adaptată, astfel încât să nu se creeze confuzii, probleme la nivelul clienților și, bineînțeles, să nu apară probleme la nivelul sistemului bancar, în sensul de a crea pierderi sau situații mai neplăcute“, a continuat Ghețea.
Totodată, bancherii au ridicat problema aplicării OUG 50, dar Ghețea a menționat că nu s-a stabilit încă nimic, că nu există promisiuni, fiind doar un schimb de opinii.
Șeful ARB a afirmat că și-ar dori să discute în primul rând cu comisiile de specialitate și că speră să vorbească chiar și cu premierul Emil Boc.
Clienții nemulțumiți ai băncilor din România au format mai multe grupuri pe Internet, în cadrul cărora discută despre problemele pe care le întâmpină în relația cu băncile și au anunțat declanșarea unor procese colective naționale.
Clienții Volksbank sunt primii care au început o amplă ofensivă împotriva băncii, prin organizarea în grupuri pe Internet unde discută despre problemele pe care le întâmpină în relația cu instituția de credit. Ulterior, exemplul lor a fost urmat de clienți ai BCR, Bancpost, Raiffeisen și Banca Transilvania.
Clienții nemulțumiți reclamă mai multe neregularități în contracte, printre care perceperea comisionului de risc și aplicarea incorectă a unor formule de calcul în urma căreia sumele de plată sunt mai mari decât ar trebui. Unii clienți ai băncii au câștigat înainte de apariția Ordonanței 50 procese împotriva instituției, ceea ce arată că unele nemulțumiri legate de contractele de creditare nu au legătură cu noile reglementări.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.